Invitatia la mars... pardon, vals

Am fost sambata intr-o vizita scurta la o cunostinta si am vazut in biblioteca, intamplator, cartea Invitatia la vals, de Mihail Drumes. Mi-am adus aminte ca am citit-o la varsta adolescentei, pe vremea cand habar n-aveam ce inseamna o relatie cu o fata, ce inseamna dragostea, gelozia sau adulterul. Am ramas de atunci cu o impresie deosebita, am crezut ca voi fi marcat pe viata de povestea de dragoste dintre Tudor Petrican si Mihaela Deleanu, am plans si am jurat ca voi invata ce e mai bun din talcul povestii lor de dragoste, terminate tragic.

Aiurea!

Dupa aproape 20 de ani de atunci, cartea mi se pare altfel. Am recitit-o intr-un suflet, in noaptea de sambata spre duminica (m-am culcat la 5 jumate dimineata), dar nu m-a mai miscat decat foarte putin. Sigur, e aceeasi poveste, numai ca e alt cititor... Mai batran, mai experimentat, mai harsait de viata dura si nemiloasa. Acum nu m-a mai impresionat asa de tare tragica iubire a celor doi tineri, ba pe alocuri mi s-a parut chiar puerila. Si i-am condamnat pe amandoi pentru greselile copilaresti facute in cuplu, iar in final nu am fost de acord cu gestul lor, de a-si lua viata doar pentru ca nu au putut sa traiasca fericiti impreuna, ci s-au ghidat dupa niste ambitii prostesti. Recunosc faptul ca am gresit pana acum in dragoste, fiindca am urmat (in parte) drumul lui Tudor si am iubit cu aceeasi intensitate, poate inspirat chiar de patania lui in dragoste, dar daca as mai avea acum 15 ani si m-as pregati pentru viata, SIGUR nu m-as mai comporta la fel!

Concluzia trasa dupa ce am recitit cartea care m-a marcat atata timp? Nu merita sa-ti dai viata pentru o femeie, fiindca nicio femeie nu este capabila sa iubeasca si sa raspunda sentimentelor la intensitatea dorita de barbat! Duca-se!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Piteștiul nu e în Oltenia!

Andrei Penescu scri-e la TOP

Am învins balaurul Helicobacter pylori!