Crying in the rain
Miercuri seara... Fara treaba deosebita... Simt mirosul ploii... Sunt fierbinte... Idee nebuneasca... Ce-ar fi daca?...
Cateodata, cele mai simple idei se pot dovedi cele mai nebunesti... Innebunit de canicula, la primul semn al aparitiei norilor mi-am zis ca n-ar fi rau sa ma las plouat la greu, mai ales ca de mai bine de 10 ani nu-mi aduc aminte sa ma mai fi prins ploaia vreodata, decat conjunctural si pentru cateva secunde, pana m-am adapostit sub o umbrela sau in masina. Asa ca m-am suit la volan si am parcat in centrul orasului, in jurul orei 22:00. M-am asezat pe o bancuta si am asteptat venirea vijeliei, cu pieptul dezgolit (ei, nu la propriu, ci la figurat, fara umbrela sau pelerina de ploaie). Norii s-au adunat rapid si, dupa vreo 10 minute de tunete si fulgere, s-a deschis cerul!
Singur-singurel in oras la ora aia, deoarece furtuna isi anuntase din timp prezenta si lumea cu cap se adapostise deja, m-am ridicat de pe banca ud fleasca si am pornit la o mica plimbarica prin oras! O tura-doua, timp in care clientii de la McDonald's se uitau dupa mine ca dupa un nebun (nu erau foarte departe cu aprecierile), apoi am luat-o usor spre casa.
Inutil sa va explic in cateva cuvinte sentimentele care m-au incercat in aceasta aventura ciudata... M-am simtit din nou copil, mi-am adus aminte de vremurile cand jucam fotbal pe ploaie fara sa ma gandesc niciun moment la riscul de a raci, de a face pneumonie, de a ma durea capul sau de a fi certat de mama fiindca vin cu hainele ude acasa... Apoi m-am simtit liber: liber sa pot alege cand vreau si cum vreau sa fiu udat pana la piele, fara vreun motiv anume, liber sa merg singur printre stihiile naturii, pe strazi goale, liber sa calc prin balti (ce-o mai certam pe Ery atunci cand intra direct prin balti...), liber sa cant sau sa plang in ploaie, sa reflectez "la ud" la greutatile vietii...
A fost magnific, chiar daca in prostia mea am uitat sa-mi las telefoanele acasa inainte de a ma arunca in fata furtunii, asa ca am ramas pentru doua zile fara unul dintre ele, care s-a ars! Recomand oricui sa repete experienta mea, nu veti regreta!
Cateodata, cele mai simple idei se pot dovedi cele mai nebunesti... Innebunit de canicula, la primul semn al aparitiei norilor mi-am zis ca n-ar fi rau sa ma las plouat la greu, mai ales ca de mai bine de 10 ani nu-mi aduc aminte sa ma mai fi prins ploaia vreodata, decat conjunctural si pentru cateva secunde, pana m-am adapostit sub o umbrela sau in masina. Asa ca m-am suit la volan si am parcat in centrul orasului, in jurul orei 22:00. M-am asezat pe o bancuta si am asteptat venirea vijeliei, cu pieptul dezgolit (ei, nu la propriu, ci la figurat, fara umbrela sau pelerina de ploaie). Norii s-au adunat rapid si, dupa vreo 10 minute de tunete si fulgere, s-a deschis cerul!
Singur-singurel in oras la ora aia, deoarece furtuna isi anuntase din timp prezenta si lumea cu cap se adapostise deja, m-am ridicat de pe banca ud fleasca si am pornit la o mica plimbarica prin oras! O tura-doua, timp in care clientii de la McDonald's se uitau dupa mine ca dupa un nebun (nu erau foarte departe cu aprecierile), apoi am luat-o usor spre casa.
Inutil sa va explic in cateva cuvinte sentimentele care m-au incercat in aceasta aventura ciudata... M-am simtit din nou copil, mi-am adus aminte de vremurile cand jucam fotbal pe ploaie fara sa ma gandesc niciun moment la riscul de a raci, de a face pneumonie, de a ma durea capul sau de a fi certat de mama fiindca vin cu hainele ude acasa... Apoi m-am simtit liber: liber sa pot alege cand vreau si cum vreau sa fiu udat pana la piele, fara vreun motiv anume, liber sa merg singur printre stihiile naturii, pe strazi goale, liber sa calc prin balti (ce-o mai certam pe Ery atunci cand intra direct prin balti...), liber sa cant sau sa plang in ploaie, sa reflectez "la ud" la greutatile vietii...
A fost magnific, chiar daca in prostia mea am uitat sa-mi las telefoanele acasa inainte de a ma arunca in fata furtunii, asa ca am ramas pentru doua zile fara unul dintre ele, care s-a ars! Recomand oricui sa repete experienta mea, nu veti regreta!
Comentarii