Ponor, în TOP 30 sexy-olympians

Gata, azi începe Olimpiada de la Londra, odată cu festivitatea de deschidere. În ultimele zile am fost atacaţi mediatic cu tot felul de informaţii despre delegaţia României, despre vedetele participante, despre organizare, etc... Facebook-ul şi ziarele de sport au fost pline cu noutăţi.

Sunt însă jurnalişti de presă mondenă care au încercat să dea şi un alt parfum Olimpiadei. Una dintre promovările cele mai reuşite a fost dezbrăcarea câtorva sportivi care au avut curajul de a rămâne în poponeţul gol. Germania ne-a obişnuit de câteva ediţii să facă asta cu fetele şi băieţii lor cei mai arătoşi, e deja un MUST pentru bundestagi. Americanii profită şi ei din plin de notorietatea mondială a revistei Sports Illustrated şi aruncă cu goliciune în noi. Iar modelele au fost preluate şi de alte ţări. Nu şi de România, lovită brusc de pudibonderie după episoadele Vanda Hădărean, Corina Ungureanu, Lavinia Miloşovici şi cine a mai participat la pictorialele nud din Japonia şi din Playboy...

Apropo de gimnastele românce, ele păstrează oarecum tradiţia de a fi cele mai bune şi cele mai frumoase. De exemplu, tot o revistă americană a întocmit un TOP 30 al celor mai sexy sportive care vor participa la Jocurile Olimpice de la Londra. Pentru a fi cât mai imparţiali, aceştia au luat câte o sportivă din fiecare ţară. Ei bine, gimnasta noastră Cătălina Ponor figurează pe locul 19, unul onorant, chiar dacă este în a doua parte a clasamentului. Medaliata cu aur de la Atena este ultima vedetă a gimnasticii româneşti cu notorietate internaţională, după un lung şir ce începe cu Nadia, Emilia Eberle şi continuă cu Ecaterina Szabo, Aurelia Dobre, Daniela Silivaş, Gina Gogean, Lavinia Miloşovici şi Andreea Răducan.

Şi fiindcă nu se face să vorbeşti despre un TOP şi să nu aminteşti componenţa podiumului, iată cele trei sportive de la Londra, pe care americanii de la bleacherreport le consideră a fi cele mai sexy:

3. Alex Morgan (SUA). 

Americanca este jucătoare de fotbal şi a impresionat nu numai prin talentul care a propulsat-o către un transfer la FC Barcelona (echipa de fete, normal, nu cea a lui Messi, Xavi şi Iniesta), ci şi prin frumuseţe. Cred că americanilor le-a fost tare greu s-o aleagă pe Alex, luând în considerare că până acum vedeta tabloidelor mondene din naţionala Unchiului Sam era superba portăriţă Hope Solo.

2. Katie Taylor (Irlanda)


În afară de aspectul olimpian al corpului ei, Katie mai impresionează şi prin polivalenţă. Se spune că aceasta este singura sportivă din lume care avea dreptul de a participa la două discipline total diferite din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra: box, unde este campioană mondială şi fotbal, unde este componentă de bază a echipei naţionale!!! A ales boxul, unde are şanse mult mai mari la medalii.


1. Antonija Misura (Croaţia)

Sincer, mă aşteptam să găsesc pe primul loc un nume consacrat. De Antonija e prima oară când aud. Este baschetbalistă şi este medaliată cu bronz la Jocurile Mediteraneene, în 2009. Dar, dacă mă uit cu atenţie la pozele descoperite pe google, realizez că americanii au avut dreptate în ceea ce o priveşte. Pfuau!

Comentarii

Cristina a spus…
Avem oameni de exceptie la Olimpiada, iar eu sunt madra ca ne reprezinta
Andrei Răduţu a spus…
Salut Canguru' ! Te anunt ca m-am mutat la o noua adresa (http://andreiradutu.blogspot.ro/). Eu te-am adaugat deja in noul blogroll, asa ca daca iti face placere, o sa te rog sa modifici si tu linkul catre noua locatie. La buna recitire :)

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!