Cum am devenit mai tineri decât părinții noștri?

Am dat ieri iama printre pozele alb-negru, în căutarea unor fotografii cu mine la vârsta de 18 ani. Inevitabil, am răsfoit și ilustrațiile mult mai vechi, cu părinții mei, ocazie cu care impactul emoțional m-a aruncat din nou într-altă lume paralelă, cea în care grijile nu existau, ci eram învăluit în nori de fericire, inocență și dragoste.

Privind atent fotografiile îngălbenite de trecerea implacabilă a timpului, am remarcat un lucru care m-a frapat: părinții mei păreau mult mai maturi decât sunt eu, azi, în realitate. Imediat am luat pixul și am început să calculez... Anul nașterii lor, anul nașterii mele, anul momentului imortalizării, anul acesta, scăderi, adunări, aproximări... Și apoi, rezultatul, care m-a pus pe gânduri:

Pe mama nu o iau în calcul, fiindcă ea a fost mereu o femeie frumoasă, dar mă pot compara cu tata. În pozele pe care le pun și aici, el nu are mai mult de 32 de ani. M-am uitat apoi fugitiv și pe alte poze, cu unchii mei, cu vecini, cu prieteni de-ai părinților, iar concluzia a fost una singură: cu toții arătau mult mai în vârstă decât vârsta lor reală.

În ziua de azi, dacă aș vedea pe stradă un bărbat ca tata la 32 de ani, i-aș da cel puțin 45. Și aici nu e vorba numai de burtă sau de tunsoare, surprind o oarecare îmbătrânire a gesturilor, o resemnare față de greutățile și restricțiile vieții din comunism, o delăsare cauzată de lipsa modelelor care, astăzi, ne sunt băgate pe gât la tot pasul.

Cu cine să concureze tata în masculinitate, atâta timp cât mama era o femeie modestă, cinstită, fidelă și nu-i dădea motive de gelozie? Pe cine să copieze tata, cât timp la televizor era non-stop Ceaușescu, iar idolii acelor vremuri erau Amza Pellea, Dem Rădulescu, Piedone sau Stan și Bran, actori minunați de televiziune, dar fără sex-appeal? A, da, erau pe vremea aia în vogă și un Alain Delon, Gianni Morandi sau Florin Piersic, dar câți dintre tații noștri își rupeau din puținul familiei și mergeau la cinema?

Și acum vine întrebarea, al cărui răspuns îl intuiesc, dar mă și sperie în același timp: Am devenit în zilele noastre sclavii propriei imagini? Sau altfel formulată, Suntem mai superficiali? De ce ne dorim tot timpul să arătăm bine? De ce mergem la sală, de ce alergăm în parcuri, de ce ținem diete grele și costisitoare, de ce mergem la solar sau la centrele de înfrumusețare? De ce ne dorim operații estetice? Să fie doar orgoliul de a arăta mai bine decât prietenii noștri, să fie tentația de a arăta tânăr, chiar dacă am schimbat buletinul de 3-4 ori, să fie dorința de a impresiona femeile care, la rândul lor, trec prin aceleași chinuri fizice şi psihice?

Am aproape 40 de ani, dar consider că arăt mult mai bine decât tata, la vârsta de 32 de ani. Nu știu dacă proporția se păstrează și în cazul self-esteem-ului... Eu, cel puțin, recunosc că fac sport și am grijă de aspectul meu fizic din trei motive: să fiu sănătos, să nu fac burtă niciodată și să nu mă fac de râs în fața sexului frumos cu aspectul meu. Dar mă uit în jur și văd familii fericite, în care femeia e femeie, frumoasă și grațioasă, iar bărbatul este ca tata: gras, cu părul vălvoi și total neîngrijit. Și iar îmi vin în minte zeci de întrebări existențiale...

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Am observat si eu chestia asta, dar in randul ambelor sexe si nu doar la oamenii trecuti de o anumita varsta. E un concept inca prezent chiar si printre oamenii de varsta ta. De exemplu, dupa anumite standarde depasite oarecum in zonele urbane mari (sa nu ne flatam, asta inseamna 15%din populatia Romaniei, cu un maxim 02 dupa o ipotetica virgula), la 40 de ani femeia e batrana. O prostie daca luam in calcul ca mai are cel putin 25 de ani de trait, intr-un scenariu sadic. Deci mentalitatea colectiva contopeste oarecum ideea de parinti cu notiunea de batrani. Ai copii, esti batran de acum, gata cu sulemeneala, ai alte prioritati. Asta doar ca, la batranete, sa ai cu ce sa le scoti ochii copiilor. Cat despre barbatii cu burti despre care vorbeai, parerea mea sincera e ca sunt rezultatul unei proaste educatii transmise pe cale paterna. Adicatelea, femeia e proasta si trebuie sa te accepte asa cum esti, ca oricum la mirosul de ceapa prajita pe care il emana cu drag de fiecare data cand iese din bucatarie nu prea poate emite pretentii. Sunt oameni pe care nu trebuie insa sa ii schimbam, pentru ca ei reprezinta o generatie, o mentalitate, un popor. Faptul ca noi vrem sa fim altfel ne atrage in permanenta oprobiul public, dar nu cred ca ne mai atinge in vreun fel atitudinea asta a lor. Se vor termina si acesti oameni, e normal, dar lasa-i sa se stinga pe cale naturala. Batrani la 40 de ani pentru ca nu stiu, nu vor si nu pot sa accepte ca sunt tineri, pentru ca e imoral si un prost exemplu pentru niste copii care oricum nu ii mai baga in seama. Trist, dar adevarat. Eu nu am de gand sa imbatranesc la 40 de ani, de exemplu, si asta mi-a atras o gramada de belele. Dar incerc sa ignor rautatile. Nu te mai stresa pe subiect ca faci riduri si pari mai batran.
Canguru' a spus…
Aud deseori reprosuri la adresa mea ca ma prostesc ca un copil si ca, la varsta mea, ar trebui sa fiu mai responsabil. Faptul ca imbin seriozitatea de peste zi cu o prosteala naiva cu iz de copilarie nu e pentru mine decat o refulare fata de greutatile vietii. Ce vina am eu sau altii ca mine ca mai vreau sa si rad, ca mai vreau sa ma si distrez, nu numai sa stau imbufnat, gandindu-ma la ziua de maine?
Cred ca aici este cheia ramanerii verde pentru o perioada mai mare de timp. Viata e frumoasa daca e traita, nu poat e fi frumoasa daca e jelita. Ce face omul cel mai des cand e in depresie? Mananca!
Cat despre schimbatul mentalitatii... no way! Nimeni nu schimba pe nimeni
EmaPirciu a spus…
Foarte bine, prosteste-te in continuare. Ramai tanar! Si vei fi tanar cand toti ceilalti vor fi batrani. Ce-o sa ne mai distram!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!