Jack's night (4)

CAPITOLUL 4 (ultimul)
HOȚU' STRIGĂ HOȚII

Deschid ochii cu siguranța că trezirea va duce la alungarea coșmarului pe care l-am avut azi-noapte. Mă dor mâinile foarte tare. De ce mă dor mâinile? A, probabil fiindcă am dormit cu ele sub mine. Ați avut vreodată acea senzație de ușurare când, după ce ați fost la un pas de moarte, deschizând ochii v-ați dat seama că nu a fost decât un vis urât? Ei, bine, de data asta eu nu am mai simțit-o!


Îmi revin în minte ultimele momente dinainte de pierderea cunoștinței: un malac cu brațele mai groase decât picioarele s-a apropiat cu o sticlă de Jack Daniel's și a lovit-o ușor pe Nadia în cap, suficient cât ea să cadă sub tejghea, după care am simțit o arsură fix în moalele capului și privirea mi s-a înnegrit.

Acum sunt întins pe o podea, cu fața în sus și cu brațele legate la spate. Aceeași poziție incomodă o are și Nadia, numai că ea nu și-a revenit încă. Cred că suntem într-un separeu al clubului Hush, pentru că se aude muzică destul de tare. La vreo câțiva metri distanță de noi sunt trei bărbați. Nu ne acordă atenție, probabil se așteaptă ca efectul "anesteziei" să dureze mai mult.

- Nadia! șoptesc ușor.

Fata nu mă aude. "Poate nici nu o cheamă Nadia", îmi revine în minte mica îndoială, astfel că o împung puțin cu piciorul. Abia atunci realizez că toate obiectele pe care le aveam prin buzunare îmi fuseseră puse pe piept, pentru că s-au prăvălit toate pe jos, cu zgomot.

Vestea bună este că impulsul a trezit-o pe Nadia, dar vestea proastă este că m-am deconspirat: bărbații și-au întors privirile către noi si au văzut că ne-am revenit.

- Ia uite ce avem noi aici... S-au trezit porumbeii!

Vocea este a unui tip țigănos, ras în cap și îmbrăcat cu un tricou mulat și blugi. Pare a fi șeful celorlalți. Nu pare, chiar e, fiindcă ne-o spune chiar el:

- Dați-mi voie să facem cunoștință: eu sunt Dan Țiganu'! Ați auzit de mine, nu? Eh, și dacă nu ați auzit, o să mă cunoașteți de-acum încolo! Iar voi... A, stai, voi nu trebuie să vă prezentați, fiindcă am avut eu grijă să aflu cine sunteți. Am intrat pe Facebook-ul vostru și știu totul despre voi. Să mor io, dacă mai dormeați mult cred că mă apucam să joc și un Candy Crush pentru fiecare... Ha, ha, ha!

N-avem timp decât de o privire aruncată unul altuia. Amândoi suntem înfricoșați.

- Să nu vă vină proasta idee să țipați pe aici după ajutor, fiindcă aici sunt ca la mine acasă. În cel mai rău caz, voi o pățiți, o să vă înfunde gura unul dintre prietenii mei, își continuă monologul șeful bandei căruia, mai mult ca sigur, îi aparținea mașina pe care am luat-o.

Țiganu' se întoarce cu spatele și le cere bărbaților să îi aducă o sticlă cu whiskey. În timpul ăsta îi sună telefonul, astfel că o scurtă perioadă de timp suntem nesupravegheați.

- Bagă nasul în sânii mei, îmi zice Nadia în șoaptă.
- Nu cred că e momentul... încerc eu spășit, dar Nadia mi-o taie bărbătește:

- Taci, dracu', că nu am chef de prostii! Apasă cu nasul pe butonul de la iPhone! Vezi că telefonul e între sâni.

Mă conformez rapid, deși nu știu de ce, dar "rusoaica" are un plan.

- Siri, call Emergency! o aud spunând în șoaptă. După câteva minute de așteptare, o voce feminină se aude difuz în receptorul aflat în bluza înflorată a Nadiei.
- Ajutor! șoptește Nadia. Ajutor, salvați-ne!

Lumina telefonului se stinge. E clar, cei de la 112 probabil cred că cineva are chef de glume și au închis. De data asta, fără să mi se mai ceară, mă reped cu fața către bustul, de altfel interesant, al Nadiei și repetăm împreună procedura. Când sunt sigur că receptoarea mă aude, încep să urlu ca apucatul:

- Dar de ce ne-ați luat ostatici? De ce ne-ați bătut? De ce ne țineți cu forța aici? Dați-ne drumul! Nu ne omorâți!

Dacă nici acum nu le-am stârnit interesul celor de la Urgențe, atunci suntem pierduți definitiv, fiindcă în mod clar, am stârnit interesul și, mai ales, furia, celor trei maimuțe. În câteva secunde cei doi angajați sunt deasupra mea și încep să-mi care la pumni și picioare cu nemiluita, până ce sunt opriți de șeful lor.

- Gata, nu-l mai bateți! Bă, futu-ți 'mnezeii 'mnezeilor, taci! Taaaciiii! urlă țiganul în timp ce mă strânge de gât.

Îi simt răsuflarea împuțită și zeci de stropi de salivă îmi împroașcă fața, dar sunt fericit! Deja nu mai simt nici loviturile primite, nici strânsoarea și nici frica, sunt bucuros că prostul a intrat în jocul nostru. Ecranul telefonului Nadiei se stinge și se aprinde, semn că suntem recepționați. Dat fiind nivelul ridicat al decibelilor emanați de Țiganu', suntem recepționați loud and clear!

Agresorii se potolesc puțin. Șeful își toarnă un pahar de whiskey, pe care îl dă pe gât ca pe Cola, apoi își mai pune unul. Se apropie din nou, dar e mult mai calm acum.

- Bă, nu-mi vine să cred! Aveți copii acasă amândoi și vă arde de distracție. Ce v-a venit să îmi luați voi, mie, mașina? Tocmai mie, temutul Dan Țiganu'! Interlopul Dan Țiganu'... Bă, fraierilor, oamenii tremură când îmi aud numele, iar voi luați de la mine?

Din nou pauză de whiskey... Mai mult ca să crească dramatismul, nu de-altceva, fiindcă se aruncă din nou spre mine, țipând un "băăă" lung...

- După ce că sunteți hoți, sunteți și proști! Voi știți că mașina asta e furată? Putea să vă oprească Poliția și să v-o ia, și atunci o pățeați rău de tot cu mine! Oi fi furat-o eu, dar nu suport să o pierd chiar așa... Ce aveați voi impresia, că nu știu că ați plecat cu ea? Păi v-am urmărit pe GPS toată cursa nebunească! Vreți să vă arăt graficul? A, apropo, felicitări pentru recordul de 267 km/h!

Nu surprind sarcasmul felicitării inedite și îi fac semn din ochi că e meritul Nadiei, dar regret, fiindcă omu' nu o ia ca pe un compliment adresat fetei.

- Bă, mânca-ți-aș, ce te-a apucat să iei mașina asta, și beată fiind? Adică fur și eu mașini, dar mânca-ți-aș, măcar o fac treaz! Ce să fac eu acum cu tine? Ce să fac cu mașina? Dacă făceați ceva prostii în ea nici nu mă mai suiam în ea, mă! Păi am știut imediat când ați venit cu ea, v-am luat ca din oală!

Nici nu apucă să-și ducă ideea până la capăt, că exact asta pățește el și acoliții lui în câteva secunde! Un commando de mascați pătrunde în forță în cameră, unii cu bastoane în mâini, alții cu pistoale! Țiganu' e trântit la pământ ca o jucărie și imobilizat, iar doi soldați masivi îi înfig genunchi în spate și coate în gât, ca să nu miște.

După ce suntem și noi eliberați, ne aruncăm unul în brațele altuia, parcă cerându-ne iertare pentru ceea ce am pățit.

FINAL
Eeei, dragii moșului, aici se apropie de final povestea mea. Dar nu m-am decis încă cum să-i pun punct, așa că vă cer vouă ajutorul. Vă propun două finaluri:

1. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!
2. CENZURAT

Cine vrea al doilea final, faceți voi o cerere către dom' scriitor, cu subsemnatul și pe adresa ajax.adi@gmail.com sau mesaj privat pe Facebook și o să o aprobăm cu REPLAY. O să înțeleg din numărul cererilor că ceilalți au preferat varianta 1...


Comentarii

Geocer a spus…
Vrabia malai viseaza!
Canguru' a spus…
Depinde cât de hotărât ești să-ți duci visurile până la capăt. Maneliștii visează și ei mălai, și chiar l-au făcut! Îl au fără număr, fără număr, fără număr...

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!