Gata şi cu Prison Break!


Citesc azi cu stupoare că serialul meu preferat din ultimul deceniu încoace, Prison Break, va fi scos din grila de programe şi din producţie de către FOX. Motivul oficial este că reţeaua vrea să se orienteze către genul comedie, mult mai apreciat în aceste zile de criză. Bârfele spun însă că serialul şi-a pierdut fanii, ba chiar şi actorii s-ar fi plictisit, mai ales că pistele s-au înmulţit teribil la finalul sezonului 4 şi filmul şi-a pierdut din originaliate.

Ţin să dau crezare ambelor opinii. Americanii sunt disperaţi în criză şi au nevoie de bufoni, iar genialul Jay Leno nu poate face minuni seară de seară pe NBC. În al doilea rând, am gustat şi eu ciorba răcită, coclită, reîncălzită şi lungă servită de producători în ultimele seriale ale sezonului 4, iar faptul că mama lui Michael şi Lincoln reapare în viaţă, după 20 de ani, mi-a dat un iz de "Dallas" sau "Tânăr şi neliniştit". Chiar mă gândeam că, dacă vor continua tot aşa, în sezonul 5 vom descoperi că Michael moare, dar are un frate geamăn, că Lincoln a făcut copilul cu Gretchen şi fetiţa acesteia este rodul iubirii ei cu Generalu', că Sarah este mama vitregă a lui T-Bag şi tot aşa, ca-n telenovele.

Eu zic că Prison Break-ul a pierdut după ce scenariştii buni din primele două sezoane au intrat în grevă. Timp de o jumătate de an serialul a ieşit de pe piaţă şi apoi s-a întors cu o poveste halucinantă despre Scylla, care mai întâi a fost o listă neagră, apoi un device de PC, dup-aia o cheie şi în final, o soluţie de salvare a omenirii. Patetic! E clar că scenariştii ăştia şi-au bătut joc de serial, care acum va fi îngropat. Amin! Măcar să se vină cu unul la fel de interesant, care să merite să ne pierdem nopţile în aşteptarea luării lui de pe net!

Comentarii

Cosmin Dan a spus…
Din pacate multe seriale se strica dupa 2-3 serii. Vezi Lost, Heroes...

Postări populare de pe acest blog

Piteștiul nu e în Oltenia!

Andrei Penescu scri-e la TOP

Am învins balaurul Helicobacter pylori!