Ora de istorie
Nu am avut chef de meciuri azi, mi-e şi frică să mă mai uit la jocurile lui Dinamo pentru a nu-mi face sânge rău. Mi-am adus aminte că în urmă cu câteva zile am făcut o poză unui monument istoric pe lângă care am trecut de sute de ori, dar despre care nu ştiam mare lucru. Aşa că mi-am propus să aflu de pe internet ce este cu aceste "Pivniţe şi foişorul Domnitorului Constantin Brâncoveanu", de la Valea Mare, Ştefăneşti.
Prea multe lucruri nu am aflat, decât că ele au fost menţionate în lucrarea "Cronica", a lui Radu Greceanu. Din câte am înţeles, edificiile au fost ridicate la ordinul domnitorului martir, ca recunoaştere a calităţii vinului făcut la Ştefăneşti. În schimb, cu această ocazie am recitit materiale incredibile despre Constantin Brâncoveanu, despre faptele lui de vitejie surprinse chiar de cronicarul Radu Greceanu, despre viaţa de la curte, despre ctitoriile lui, şi mai ales despre moartea sa glorioasă, la Constantinopol, în 1714. Frumoasă oră de istorie, ar fi preferabil ca şi candidaţii la preşedinţie în 2009 să mai pună mâna pe carte şi să afle cum şi cât s-au sacrificat unii predecesori pentru ţară...
În aceste zile, la Valea Mare sunt nişte ruine. Din fericire, zidurile nu au fost cucerite de invazia speculanţilor imobiliari, mai ales că zona are un potenţial imens de dezvoltare. Spre cinstea lor, cei de la Muzeul Judeţean Argeş au interzis orice urmă de civilizaţie în jurul "Foişorului şi Pivniţelor Domnitorului Constantin Brâncoveanu", iar în luna mai au pus şi o placă memorativă.
Comentarii
nu am citit prea mult depre Constantin Brâncoveanu. am sa citesc despre el.