Să plătesc pentru piraterie?

Am spus-o de mai multe ori pe blog, aici, sunt total împotriva pirateriei, de orice fel, cu accent pe muzică şi filme. Recunosc că în tinereţe mai dădeam şi eu jos de pe net filme, dar de mai bine de un an nu am mai făcut-o. De ce? De ce să fur munca unuia care a tras din greu pentru filmul sau muzica respectivă? Nici mie nu mi-ar conveni să nu mi se plătească pentru munca mea...

Buuun... Să intru în subiect: termin eu de citit Marile Speranţe, superba, minunata carte a lui Dickens. După două zile de bocit, după ce mi-am revenit, mi-am zis că e cazul să revăd neapărat filmul, cel pe care, mi-aduc perfect aminte, l-am văzut în 1998! Cel cu suava Gwyneth Paltrow, cu frumuşelul Ethan Hawke şi cu inimitabilul Robert de Niro.

Purced către centrele de închiriat pe care le cunosc, erau trei în Piteşti. Constat că două s-au închis, iar la al treilea am o surpriză destul de neplăcută. Tipul de acolo, pe care-l stimez, fiindcă este doxă în istoria filmului, îmi spune că nu are DVD-ul, dar mi-l poate aduce în schimbul a 100 de mii de lei, pe un CD. Hmm... Îi spun respectuos că nu sunt de acord, altfel l-aş fi dat de mult jos de pe net, la care el mă cam persiflează! Puţin a lipsit să-i spun că eu nu piratez, şi cu atât mai mult, nu plătesc pentru ca altcineva să pirateze...

Acum să văd unde dracu' găsesc filmul, că sunt disperat! Dacă îl are cineva pe DVD, please!!!

PS - Şi ca să mă laud un pic: cu cine credeţi că am alergat azi de dimineaţă? Am avut companie selectă: arbitrul FIFA Alexandru Tudor!!! Super!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Piteștiul nu e în Oltenia!

Andrei Penescu scri-e la TOP

Am învins balaurul Helicobacter pylori!