Dezamăgit de Dan Brown
După ce i-am citit lui Dan Brown patru cărţi în mai puţin de-o lună, eram nerăbdător să lecturez şi Simbolul Pierdut, ultima şi cea mai lăudată carte a americanului. Sinopsisurile erau excelente, acţiunea promitea, dat fiind că urma să ne dezvăluie multe dintre secretele francmasoneriei şi, de ce să nu recunosc, mă atrăsese la DB stilul lui în precedentele romane.
Dar, vai! Ştiţi cum se spune: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Ce carte proastă!!! Am fost dezamăgit total, credeţi-mă că mai aveam vreo 50 de pagini, intriga deja fusese rezolvată, şi nu mai aveam răbdare să mai citesc! De câteva ori am vrut să închid cartea şi s-o arunc!
De ce nu mi-a plăcut? Păi: în primul rând, a abundat în detalii despre secretele masoneriei. Ok, mi-a plăcut să aflu câteva dintre ritualuri, din istoric, din filozofie, dar DB a exagerat de data asta! Pur şi simplu sunt unele chestii care plictisesc de moarte! În al doilea rând, pur şi simplu a transformat istoria Washingtonului într-una totalmente masonică. Adică, frate, în oraşul ăla nu s-a construit nimic decât cu cartea de francmasonerie în mână? Încă o exagerare... În al treilea rând, documentarea pe care a făcut-o mi-a mirosit a wikipedia! Sigur a stat el de vorbă şi cu ceva masoni, dar această carte, în forma sa proastă, ar fi putut fi scrisă de orice ocupant al acestei planete, nu trebuie neapărat să fi fost american ca să scrii Simbolul Pierdut.
Continui, dar fără a mai numera rândurile... Nu mi-a plăcut că Robert Langdon a fost în romanul ăsta "Gică Contra"! Orice i se spunea să facă, el zicea că nu se poate, şi argumenta pe câteva pagini. Apoi, dintr-o mişcare "din poinier", se dovedea că... se poate. Şi el zicea: "A, da, aşa e"! De asemenea, au fost nişte reacţii ale personajelor foarte exagerate, vezi-Doamne, pentru păstrarea suspensului. De exemplu, când au descoperit o cameră de reflecţie, aşa de tare s-au speriat toţi de ea, de m-am gândit că or să facă infarct şi se termină cartea! Şi când colo, Robert ştia ce e o cameră de reflecţie, de fapt ştia tot ce se poate despre ea. În general, când se speriau de câte ceva, făceau: "Dumnezeule!!!", apoi îşi dădeau seama că nu era nimic...
Şi nu în ultimul rând, ideile principale au fost atât de banale, încât la final mi-au deranjat inteligenţa. Ni se spune de la început că (1) secretul pe care personajul rău vrea să-l dezvăluie despre Masonerie va aduce Apocalipsa pe pământ. Era de importanţă mai mult decât capitală ca ăla să fie impiedicat, încât CIA e dispusă să omoare pe toată lumea! Până la urmă, marea apocalipsă e un fâs: directorul CIA e mason şi se vrea ca lumea să nu afle... Apoi (2), personajul rău, Mal'ach, aleargă după "cuvântul pierdut", care îi va deschide perspectiva unui lucru măreţ, unic în istoria Universului. Iar se face propaganda-propagandei pe sute de pagini, când de fapt ilustrul lucru măreţ e un amărât de ritual, iar "cuvântul pierdut" e, nici mai mult, nici mai puţin, decât Biblia! Şi încă o chestie (3): toţi masonii de rang înalt din Washington îşi unesc forţele cu Robert Langdon pentru a opri dezvăluirea celui mai mare secret al omenirii (!!), care ar duce la găsirea şi deschiderea Portalului antic, ce ar dezvălui Misterele Antice! La final, fââââsssss din nou...
Dan Brown spera probabil că păcălelile astea vor fi uitate, dar, mie, unuia, mi s-a scârbit şi nu mai vreau să aud de DB până la finalul vieţii mele. Aşa, ca răzbunare, că mi-a mâncat două nopţi din viaţă!
Singurul lucru care mi-a plăcut enorm, a fost o explicaţie halucinantă: conform lui Robert Langdon, fotbaliştii care ridică mâinile spre cer după marcarea golului, mulţumind lui Dumnezeu, "perpetuează o tradiţie mistică precreştină de recunoaştere a puterii superioare care, pentru un scurt moment, i-a transformat în divinităţi capabile de reuşite miraculoase". Bănele, auzişi mamă? Te-a jignit unu', te-a făcut divinitate!
Dar, vai! Ştiţi cum se spune: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Ce carte proastă!!! Am fost dezamăgit total, credeţi-mă că mai aveam vreo 50 de pagini, intriga deja fusese rezolvată, şi nu mai aveam răbdare să mai citesc! De câteva ori am vrut să închid cartea şi s-o arunc!
De ce nu mi-a plăcut? Păi: în primul rând, a abundat în detalii despre secretele masoneriei. Ok, mi-a plăcut să aflu câteva dintre ritualuri, din istoric, din filozofie, dar DB a exagerat de data asta! Pur şi simplu sunt unele chestii care plictisesc de moarte! În al doilea rând, pur şi simplu a transformat istoria Washingtonului într-una totalmente masonică. Adică, frate, în oraşul ăla nu s-a construit nimic decât cu cartea de francmasonerie în mână? Încă o exagerare... În al treilea rând, documentarea pe care a făcut-o mi-a mirosit a wikipedia! Sigur a stat el de vorbă şi cu ceva masoni, dar această carte, în forma sa proastă, ar fi putut fi scrisă de orice ocupant al acestei planete, nu trebuie neapărat să fi fost american ca să scrii Simbolul Pierdut.
Continui, dar fără a mai numera rândurile... Nu mi-a plăcut că Robert Langdon a fost în romanul ăsta "Gică Contra"! Orice i se spunea să facă, el zicea că nu se poate, şi argumenta pe câteva pagini. Apoi, dintr-o mişcare "din poinier", se dovedea că... se poate. Şi el zicea: "A, da, aşa e"! De asemenea, au fost nişte reacţii ale personajelor foarte exagerate, vezi-Doamne, pentru păstrarea suspensului. De exemplu, când au descoperit o cameră de reflecţie, aşa de tare s-au speriat toţi de ea, de m-am gândit că or să facă infarct şi se termină cartea! Şi când colo, Robert ştia ce e o cameră de reflecţie, de fapt ştia tot ce se poate despre ea. În general, când se speriau de câte ceva, făceau: "Dumnezeule!!!", apoi îşi dădeau seama că nu era nimic...
Şi nu în ultimul rând, ideile principale au fost atât de banale, încât la final mi-au deranjat inteligenţa. Ni se spune de la început că (1) secretul pe care personajul rău vrea să-l dezvăluie despre Masonerie va aduce Apocalipsa pe pământ. Era de importanţă mai mult decât capitală ca ăla să fie impiedicat, încât CIA e dispusă să omoare pe toată lumea! Până la urmă, marea apocalipsă e un fâs: directorul CIA e mason şi se vrea ca lumea să nu afle... Apoi (2), personajul rău, Mal'ach, aleargă după "cuvântul pierdut", care îi va deschide perspectiva unui lucru măreţ, unic în istoria Universului. Iar se face propaganda-propagandei pe sute de pagini, când de fapt ilustrul lucru măreţ e un amărât de ritual, iar "cuvântul pierdut" e, nici mai mult, nici mai puţin, decât Biblia! Şi încă o chestie (3): toţi masonii de rang înalt din Washington îşi unesc forţele cu Robert Langdon pentru a opri dezvăluirea celui mai mare secret al omenirii (!!), care ar duce la găsirea şi deschiderea Portalului antic, ce ar dezvălui Misterele Antice! La final, fââââsssss din nou...
Dan Brown spera probabil că păcălelile astea vor fi uitate, dar, mie, unuia, mi s-a scârbit şi nu mai vreau să aud de DB până la finalul vieţii mele. Aşa, ca răzbunare, că mi-a mâncat două nopţi din viaţă!
Singurul lucru care mi-a plăcut enorm, a fost o explicaţie halucinantă: conform lui Robert Langdon, fotbaliştii care ridică mâinile spre cer după marcarea golului, mulţumind lui Dumnezeu, "perpetuează o tradiţie mistică precreştină de recunoaştere a puterii superioare care, pentru un scurt moment, i-a transformat în divinităţi capabile de reuşite miraculoase". Bănele, auzişi mamă? Te-a jignit unu', te-a făcut divinitate!
Comentarii