Suedezii beau cafea, umblă goi şi iubesc curvele

Yeah, I'd like to live in Sweden!

Dacă e să rezum la sânge a doua carte a trilogiei Millennium, a lui Stieg Larsson (Fata care s-a jucat cu focul), cam asta ar fi concluzia pe care aş trage-o! Că suedezii (includ aici şi blonzii şi blondele) beau cafea cu termosul, mănâncă sendvişuri, iubesc curvele, o ard pe laptop şi umblă goi prin casă, după ce fac duş. Şi toate astea de câteva ori pe zi...

Am descoperit în Bărbaţi care urăsc femeile, prima carte a trilogiei Millennium, că la fiecare întâlnire dintre două persoane, autorul o punea de-o cafea. Uimit de cât de multe ori personajele au băut cafea, m-am apucat ca în Fata care s-a jucat cu focul să număr de câte ori a scris Stieg Larsson cuvântul cafea, în cele 750 de pagini (parcă). Ei bine, rezultatul e uluitor: cuvântul cafea, cu derivatele caffe latte, cappuccino, espresso şi cafenea, a apărut de 135 de ori! Adică, o dată la 5 pagini şi un pic! Recordul a fost în pagina 450, când Stieg a pus cafea de patru ori! Una-două, hai să bem o cafea. Poate şi de-asta mi-au plăcut la nebunie personajele principale, Mikael Blomkvist şi Lisbeth Salander, fiindcă numai pe la cafea stăteau...

În plus, ele intrau pe net la greu (la laptop), făceau două-trei duşuri pe zi, se culcau goi şi mâncau cât e ziua de lungă sendvişuri... Ca să nu mai spun, că am fost tentat să număr şi de câte ori a folosit autorul cuvântul curvă. N-am făcut-o, pentru că m-am trezit târziu, dar apoi când întâlneam un text mai haios, îl puneam pe Facebook. Iată cam ce am scris în vreo două zile:
"- Mi-am făcut ţâţe."
"- Ce-ai spus?"
"- Mi-am operat sânii."
"- Chiar ai sâni noi?"
"- Mimmi, întotdeauna mi-a plăcut să fac sex cu tine."

"Lisbeth era o nebună blestemată, extrem de periculoasă. O grenadă dezamorsată. O curvă"

"Mai dă-o dracului! Are o garderobă întreagă cu uniforme de curvă."

‎"Lui Lisbeth nu-i plăcea să fie numită curvă de către oameni cu totul străini"
"- Mama ta era o curvă"
"- Nu era deloc o curvă"
"- Eu spun că era o curvă şi a avut grijă să rămână repede gravidă. A încercat să mă facă s-o iau de nevastă. Ca şi cum eu aş fi vrut să mă însor cu o curvă"

Redevenind serios, trebuie să semnalez că trilogia Millennium este, poate, cea mai interesantă lucrare de beletristică pe care am citit-o vreodată! Este scrisă extraordinar, te ţine în priză în ciuda faptului că cele trei cărţi (Bărbaţi care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat) sunt trei cărămizi grele, de vreo 700-800 de pagini fiecare! Anchetele în care e implicat Mikael Blomkvist, personajul principal, sunt desfăşurate în cel mai pur stil jurnalistic, mult diferit de stilul poliţienesc. Şi de fiecare dată, Mikael dovedeşte că se află în faţa poliţiştilor, pe care nu se sfieşte să-i denumească idioţi şi cretini. Probabil că Suedia nu e prea departe de România în privinţa asta...

Partenera lui este tânăra Lisbeth Salander, o Iolanda Ştireanu mai nebună şi mai activă, şi care are şi prostul obicei de a-i lua la bătaie pe bărbaţi ("Lisbeth Salander era fata care ura bărbaţii care urăsc femeile"). Foarte, dar foarte interesant, şi asta m-a captivat extrem la stilul lui Stieg Larsson, este că Mikael şi Lisbeth, parteneri de aceeaşi baricadă a anchetelor, se întâlnesc în prima carte a trilogiei abia la pagina 385 (!), iar în a doua carte, se întâlnesc efectiv în penultima pagină!!! Şi ei sunt, amândoi, personaje principale! Spuneţi voi că nu e cool! A treia carte o citesc abia acum, dar până la pagina 200 s-au văzut sporadic, fiindcă Lisbeth e în spital.

Hai, totuşi, să nu dau din casă, că poate vrea cineva să le citească... Chiar recomand trilogia, este ceea ce poate fi mai frumos de citit în ziua de azi. Jur! Iar cine poate şi vrea, ar face bine să cumpere cărţile la preţuri reduse, fiindcă va fi editată şi va apărea împreună cu Gazeta Sporturilor. Am citit informaţia la Tolontan pe blog.