Lansare de carte thriller
Adică și lansarea, și cartea sunt thriller! Adică rețeta de succes a americanilor... Vineri, la Librăria Mea, în două spații devenite neîncăpătoare, editura Tritonic a organizat lansarea cărții Sărutul Morții, scrisă de Oana Stoica Mujea și Andra Pavel. Sărutul Morții, pentru noi, prietenii de dans, cafea, bârfit, feisbucuială și pierdut timpul ai Oanei (Ema, Raluca, George, Adi Enache, Alin Niță și, ocazional, alții) era un must see odată! Fiindcă așteptam această carte de anul trecut, de când am savurat Parfumul Văduvei Negre. ”Ce ați citit acum e nimic față de ce vă pregătesc în noul roman!”, ne-a zis Oana pe atunci. Și, sincer, ce citisem până atunci mi se părea super tare! Așa că la fiecare întâlnire cu Oana o stresam cu întrebarea: ce se mai aude cu cartea.
La un moment dat, prin luna iulie-august, Oana ne zice: ”Nu mai am chef de scris. Dă-o dracu de carte”! Damn! Și Sărutul? Vrem Sărutul Morții! Bine, cam toți pe atunci eram duși în negurile vieții... Noroc că tot Oana ne-a scos, și s-a scos: i-a pus manuscrisul în brațe Adei și i-a spus: ”Ia-o și fă ce vrei cu ea, numai n-o omorî pe Lala”. Și Ada, un copil minune, de 17 ani, s-a transpus perfect în rolul de scriitoare al Oanei. A intrat atât de bine în pielea ei, încât aproape nimeni nu a putut descoperi unde a scris Oana acest roman și unde Ada. Nici măcar Bogdan Hrib, editorul! Recunosc că și eu am citit unele pasaje înainte de apariția cărții și n-am descoperit vreo diferență de stil. Acel stil inconfundabil al Oanei: dur, direct, pizduitor...
Și iată că. în sfârșit, a apărut! Un thriller impresionant, la fel ca cele care s-au vândut în milioane de exemplare, scrise de autorii nordici sau de consacrații best-selleri americani. Cel puțin prin formă și prezentare, are 432 de pagini, Sărutul Morții rivalizează cu trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. Și, dacă ni s-au promis crime în serie, o asasină guvernamentală, o polițistă dusă și multe alte încrengături, Sărutul are ocazia să devină una dintre cele mai discutate cărți care s-a scris în ultimii ani în România.
Despre lansare, ce să mai spun? Tritonicul a adus la Pitești alte nume grele: Lucia Verona, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani, autoare și de cărți polițiste, care și-a prezentat cea mai nouă carte, Afacerea Clonegate; George Arion, cunoscut pasionaților de romane polițiste încă dinainte de 1989, care revine cu un pasionant roman polițisto-psihologic Fortăreața Nebunilor; Monica Ramirez, o scriitoare română care are publicate cărți polițiste și în Statele Unite, acolo unde a trăit o bună perioadă, și care a vorbit la Pitești despre cele mai noi lucrări ale sale, Kit Black, Cum să scrii un best-seller și Asasini la feminin și, nu în ultimul rând, Bogdan Hrib, care și-a scos recent cartea Ucideți Generalul.
Să tot citești!
Comentarii