Cum am scăpat de la moarte

Un pic de răbdare, până la videoul cu tangoul... Să zic și eu ceva...

Zicea cineva că Bucureștiul e un oraș mare? Oh, da, când stai cinci minute pe loc în aglomerațiile din intersecții și nu te miști decât câțiva centimetri, e maaare! Dar când ești la Bookfest, dintr-odată se îngustează! Asta poate și fiindcă la un târg de carte de amploarea Bookfest-ului nu vine oricine, ci doar cel care în timpul liber preferă să deschidă o carte, să adore miresmele inconfundabile ale hârtiei proaspăt tipărite sau să se integreze activ și necondiționat în tablourile cu tâlc povestite de scriitori "cu neuronii prăjiți". Ei, bine, la București m-am întâlnit ieri cu câțiva prieteni pe care nu m-așteptam să-i văd pe acolo, prieteni buni.


Am asistat ieri la mai multe lansări ale editurii Tritonic, o editură micuță în comparație cu altele, "cu nume", dar cea mai inimoasă dintre toate. Spun asta, deoarece scriitorii care au romane publicate aici, pur și simplu își dau și sufletul pentru ca totul să iasă bine, la astfel de manifestări: fac pe editorii, pe scenariștii, pe producătorii, aleargă în culise, vânează invitați, se împușcă cu pistoale adevărate, ba fac și pe actorii, așa cum a făcut Oana, pentru lansarea celei mai noi cărți, Sărutul Morții. Ivona Boitan, de exemplu, a adus o trupă de teatru de copii, care a făcut un spectacol îndelung aplaudat de micuții târâți la Bookfest de către părinții lor! Asta doar pentru a face lansarea cărților Magie într-un pahar cu apă (a Ivonei) și Bunny detectiv (a Oanei) mult mai interesantă. Dar nici Lucia Verona, Monica Ramirez, George Arion, Bogdan Hrib, Emil Simionescu, Ada Pavel și alții nu se lasă mai prejos, în timp ce alte edituri nu au mișcat mai nimic. Am văzut-o pe Mihaela Rădulescu vorbind cinci cuvinte și apoi stând o oră să dea autografe, l-am văzut pe Patapievici spunând niște cuvinte care treceau ca gloanțele pe lângă urechile auditoriului, pe Oreste filozofând în fața unui public numeros, dar total neinteresat de ceea ce spune, ci doar de persoana sa, și tot așa... Păi se compară?


Revenind la Oana... De câteva luni insistă să învățăm un tango pe care să-l prezentăm la lansările cărții Sărutul Morții. Vreo două luni și jumătate am crezut că glumește, dar gluma s-a îngroșat în ultimul timp. Și eu, și Fredy (instructorul de dans), dar și ea ne-am ales cu niște febră musculară incredibilă, dar am învățat o coregrafie senzațională. Tangoul l-am prezentat la Bookfest și, chiar dacă nu ne-a ieșit cum am fi vrut, am smuls ropote de aplauze și zâmbete, deoarece pistolul Oanei nu s-a descărcat. Și uite așa eu nu am murit, iar acum vom perfecționa dansul, ca să ne iasă perfect data viitoare. Sau dățile viitoare... (cică urmează și un videoclip, sssttt)


PS 1 - În aceeași zi, Stelian Tănase a avut o sesiune de autografe pentru cea mai nouă carte a lui, Moartea unui dansator de tango, la doar cinci metri de noi. Ciudată ironie, nu?

PS 2 - Mai multe poze, pe facebook.

Comentarii

Anonim a spus…
Chiar ciudată ironia :)
EmaPirciu a spus…
misto coregrafia. multi vad, putini isi dau seama cata munca e in spatele acestui dans. Bravo!
Raluca Nicula a spus…
super ati dansat :D
ivona a spus…
Banuiesc ca voia sa ne omoare avand in vedere ca s-a adunat lumea la noi....
Canguru' a spus…
Mulţumesc tuturor pentru susţinere şi aprecieri. A fost o zi excelentă
Geocer a spus…
Inseamna ca, daca au vazut ca Oana n-a reusit sa te impuste, au venit ei s-o ajute!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!