Obsedat de balcoane

De câţiva ani sunt foarte obsedat de balcoane. Două. Destul de mari. Sunt goale şi naturale, adică sunt exact aşa cum le-a lăsat Creatorul. Vara e o reală plăcere să stau cu ele deschise, dar iarna le e şi lor, dar şi mie, frig.

Este vorba, bineînţeles, de cele balcoane ale apartamentului meu. Nu ştiu la ce vă gândeaţi... Singurele modernizări pe care le-am adus acestora au constat din punerea tâmplăriei de termopan, gresie şi faianţă. Însă, timpul le-a degradat şi de vreo doi ani pur şi simplu bătea vântul prin ele! Iarna era cumplit, odată chiar mi-a îngheţat centrala termică din cauza gerului. Şi tot cam de atunci îmi propun să le izolez termic cu poliester, dar atât de hotărât am fost, încât m-a găsit toamna lui 2013 tot aşa.

Într-o zi stăteam eu şi filozofam: "Bă, diferenţa dintre mine şi Dorel e că eu pot să fac ce face Dorel, dar el nu poate să facă ce fac eu". Şi ca să şi demonstrez această axiomă, mi-am stabilit singur un target: într-o săptămână să-mi îmbrac balcoanele!

Ca să faci lucrul ăsta, trebuie să treci prin câteva etape, pe care o să vi le prezint aici, în cazul în care cineva chiar vrea să-mi urmeze exemplul. Şi o să şi ilustrez, normal, că nu degeaba ne-a dat Dumnezeu aparat foto la telefon...

1. Fuga la magazinul de bricolaj. Eu m-am dus la OBI fiindcă eram prin zonă. Am luat două calupuri de plăci de poliester de 50 cm grosime (pentru circa 10 mp), plasă tot pentru 10 mp, colţuri, adeziv, plus tot ce-i trebuie unui zidar (vă daţi seama că nu aveam nimic): cancioc, mistrie şi toate celelalte, fiindcă mereu uit cum se numesc :D

2. Pregătirea suprafeţei de lucru. Aici am avut noroc: pisicile mi-au făcut toată treaba! După cum se vede, pereţii sunt râcâiţi cu gheruţele lor, nu a mai fost nevoie să dau jos tencuiala veche.

3. Pregătirea adezivului. Vânzătorii de la OBI m-au asigurat că doi saci de adeziv îmi ajung şi să lipesc plăcile, dar şi să gletuiesc. De asemenea, m-au învăţat proporţiile apă/adeziv, pentru a ieşi un produs consistent şi bun de aplicat. Normal că totul a fost pe lângă! Deci sfat: nu vă luaţi niciodată după vânzători, sunt buni teoreticieni, dar la practică sunt varză. Cei doi saci abia mi-au ajuns ca să lipesc plăcile, iar proporţiile sunt: juma de sac la 3 litri fix de apă. Se amestecă bine, după care se lasă 10 minute pentru închegare. Români, să trecem la treabă!

4. Aplicarea plăcilor. Dintre toate operaţiunile, asta e cea mai uşoară. Se întinde adezivul pe placă cu pieptănele de metal, păstrându-se cca 1 cm la margine, pentru a permite amestecului să se întindă uniform atunci când placa se lipeşte pe perete. Simplu! Placă după placă... E mai delicat acolo unde trebuie decupat poliesterul, dar nu-mi fac probleme, fiindcă îmi place să fac totul perfect. E indicat ca plăcile de deasupra să fie aşezate în "stil cărămidă", canturile să nu fie în linie continuă. După terminarea operaţiunii, umpleţi rosturile cu bucăţi de poliester tăiate ca feliile de salam.
5. CTC (Controlul Tehnic de Calitate, pentru cei care au deschis mai târziu ochii). E important ca din când în când să verifici calitatea lucrării. Pentru a nu fi subiectiv, e indicat să apelezi la altcineva decât propria persoană...
 
6. Pauză pentru uscare. Gata, plăcile sunt aplicate. M-am apucat la ora 12 şi la 18 am terminat două balcoane, cu o pauză de mâncare. Păi gura lu' meşteru' nu trebuie să mănânce şi ea ceva? Fără bere sau ţuică, că conducem! Din câte am înţeles, se face pauză între 24-48 de ore pentru uscare şi fixare, dar cred că mâine de dimineaţă deja pun plasa şi colţarii. În minus (că nu am cum să zic în plus), am sărit peste etapa de fixare cu dibluri, fiindcă aş risca să sprg plăcile firave ale balcoanelor, şi acestea să aterizeze în capul cuiva. Pentru exemplificare, iată cum arată cele două balcoane acum, după terminarea primei faze de lucru:
E, al doilea nu e finisat, fiindcă se lăsa întunericul şi a trebuit să plec, dar nu-i bai. Voi continua şi în zilele următoare să vă prezint paşii de lucru până ce voi putea ilustra balcoanele mele în variantele Before / After. Dacă nu aveţi chef de lucru, dar simţiţi nevoia unui improve, puteţi să mă invitaţi pe mine să mă ocup de balcoanele voastre, nu-i bai.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Piteștiul nu e în Oltenia!

Andrei Penescu scri-e la TOP

Am învins balaurul Helicobacter pylori!