M-as duce in creierii muntilor
Citesc pe blogul bunului meu prieten de la Jurnalul National, Sorin Anghel (http://www.schi-romania.blogspot.com/) ca este un loc liber de cabanier sau om bun la toate, la Cabana Podragu, din Muntii Fagaras. Ma tenteaza postul, zau, m-as angaja acolo vreun an de zile ca sa scap de prosti, tampiti, de idiotii de care ma lovesc zilnic, sa uit de probleme, sa nu ma mai uit la televizor sau sa nu mai accesez netul. Dar n-am s-o fac...
Acum pe bune, m-a atras anuntul pentru ca am un oarecare feeling pentru aceasta cabana minunata situata in creierii muntilor. In anul 1992, adica aveam 18 ani neimpliniti, am plecat intr-o drumetie pe munte cu un grup de prieteni, cu cortul in spinare! A fost cea mai frumoasa aventura de acest gen pe care am avut-o in viata mea si, desi am jurat cu colegii mei de atunci ca o vom repeta an de an, bineinteles ca a ramas unica! Am si poze pe care le-am revazut de curand cu placere, si am sa le postez si aici atunci cand am posibilitatea.
Imi amintesc ca am plecat in necunoscut, apeland la niste riscuri uriase, eram un mare teribilist atunci! Acum mai mult ca sigur m-as organiza in cele mai mici detalii daca ar fi vorba sa mai trec prin astfel de aventuri. Am luat "ia-ma nene" de la Pitesti pana la Curtea de Arges, acolo ne-am suit intr-o bena a unui camion, care ne-a lasat la marginea unui drum forestier in apropiere de Capra. Vreti sa va spun ceva? Noi de fapt n-aveam niciun plan batut in cuie, ne propusesem sa trecem muntii si in doua saptamani sa ajungem la Zarnesti, pe trasee de munte pe care insa nu le studiasem, nu aveam nicio harta la noi si nici pe cineva care sa mai fi facut vreodata astfel de drumetii! Va dati seama ce tampiti eram la vremea aia? De-aia nici nu-i condamn foarte tare pe cei care ii vad la televizor, in stiri, ca s-au pierdut pe munte... Cand esti tanar, te arunci cu capul in viata fara sa te gandesti de doua ori...
Am urcat pe munte de la pranz si pana seara, voiam sa gasim o cabana la care sa innoptam, iar ciobanii intalniti ne-au indicat cabana Podragu. Am ajuns acolo dupa vreo 9 ore de mers, morti de oboseala, pentru ca nu aveam deloc conditie fizica... Cabana era deschisa, dar noi am intins corturile la cativa metri de ea, cu toate ca cel de acolo (cabanierul, dar am evitat cacofonia) ne-a avertizat ca vin ursii in fiecare seara. Credeti ce ne-am speriat noi de asa ceva? Noooo. Am dormit ca niste prunci si, fiindca ne-a placut peisajul (aiurea, eram morti de picioare si de spate), am decis sa mai ramanem o noapte, doar ca sa facem mici drumetii prin imprejur. Am descoperit un taram de vis, daca aveti posibilitatea mergeti acolo, faceti-o fara sa clipiti! Exista un lac cristalin cu apa inghetata, niste culmi extraordinare pe care ne-am cocotat, am gasit si scheletul unui elicopter cazut cu putin timp in urma... Ni s-a spus ca nu au fost victime, doar ca aparatul a fost doborat de curentii de aer periculosi... Am baut ness-uri si am mancat conserve si supa la plic la cabana Podragu, dupa care ne-am decis sa mergem acasa, ca nu e de noi muntele. Cu toate astea, coborarea ne-a mai luat vreo doua zile prin munti, am mai innoptat langa o cabana (nu-mi amintesc numele) si apoi am ajuns in orasul Victoria. Si de aici a fost simplu... Cu un nou popas la Bucegi, unde am intins corturile vreo 3 zile, si asta a fost aventura mea pe munte!
Interesant este ca la cabana "am uitat numele" am intalnit un St. Bernard urias pe nume Ajax! Aflat si sub impresia performantelor obtinute de clubul olandez, de Marco van Basten, idolul meu de atunci, dar si pentru ca m-am indragostit de potaie, m-am decis sa imi adaug numelui meu "marca Ajax". Asa a devenit Ajax clubul preferat, pisica pe care am infiat-o in 1995 s-a numit tot Ajax, iar username-ul de la toate e-mailurile mele contin cuvantul Ajax!
Ce vremuri minunate!
Acum pe bune, m-a atras anuntul pentru ca am un oarecare feeling pentru aceasta cabana minunata situata in creierii muntilor. In anul 1992, adica aveam 18 ani neimpliniti, am plecat intr-o drumetie pe munte cu un grup de prieteni, cu cortul in spinare! A fost cea mai frumoasa aventura de acest gen pe care am avut-o in viata mea si, desi am jurat cu colegii mei de atunci ca o vom repeta an de an, bineinteles ca a ramas unica! Am si poze pe care le-am revazut de curand cu placere, si am sa le postez si aici atunci cand am posibilitatea.
Imi amintesc ca am plecat in necunoscut, apeland la niste riscuri uriase, eram un mare teribilist atunci! Acum mai mult ca sigur m-as organiza in cele mai mici detalii daca ar fi vorba sa mai trec prin astfel de aventuri. Am luat "ia-ma nene" de la Pitesti pana la Curtea de Arges, acolo ne-am suit intr-o bena a unui camion, care ne-a lasat la marginea unui drum forestier in apropiere de Capra. Vreti sa va spun ceva? Noi de fapt n-aveam niciun plan batut in cuie, ne propusesem sa trecem muntii si in doua saptamani sa ajungem la Zarnesti, pe trasee de munte pe care insa nu le studiasem, nu aveam nicio harta la noi si nici pe cineva care sa mai fi facut vreodata astfel de drumetii! Va dati seama ce tampiti eram la vremea aia? De-aia nici nu-i condamn foarte tare pe cei care ii vad la televizor, in stiri, ca s-au pierdut pe munte... Cand esti tanar, te arunci cu capul in viata fara sa te gandesti de doua ori...
Am urcat pe munte de la pranz si pana seara, voiam sa gasim o cabana la care sa innoptam, iar ciobanii intalniti ne-au indicat cabana Podragu. Am ajuns acolo dupa vreo 9 ore de mers, morti de oboseala, pentru ca nu aveam deloc conditie fizica... Cabana era deschisa, dar noi am intins corturile la cativa metri de ea, cu toate ca cel de acolo (cabanierul, dar am evitat cacofonia) ne-a avertizat ca vin ursii in fiecare seara. Credeti ce ne-am speriat noi de asa ceva? Noooo. Am dormit ca niste prunci si, fiindca ne-a placut peisajul (aiurea, eram morti de picioare si de spate), am decis sa mai ramanem o noapte, doar ca sa facem mici drumetii prin imprejur. Am descoperit un taram de vis, daca aveti posibilitatea mergeti acolo, faceti-o fara sa clipiti! Exista un lac cristalin cu apa inghetata, niste culmi extraordinare pe care ne-am cocotat, am gasit si scheletul unui elicopter cazut cu putin timp in urma... Ni s-a spus ca nu au fost victime, doar ca aparatul a fost doborat de curentii de aer periculosi... Am baut ness-uri si am mancat conserve si supa la plic la cabana Podragu, dupa care ne-am decis sa mergem acasa, ca nu e de noi muntele. Cu toate astea, coborarea ne-a mai luat vreo doua zile prin munti, am mai innoptat langa o cabana (nu-mi amintesc numele) si apoi am ajuns in orasul Victoria. Si de aici a fost simplu... Cu un nou popas la Bucegi, unde am intins corturile vreo 3 zile, si asta a fost aventura mea pe munte!
Interesant este ca la cabana "am uitat numele" am intalnit un St. Bernard urias pe nume Ajax! Aflat si sub impresia performantelor obtinute de clubul olandez, de Marco van Basten, idolul meu de atunci, dar si pentru ca m-am indragostit de potaie, m-am decis sa imi adaug numelui meu "marca Ajax". Asa a devenit Ajax clubul preferat, pisica pe care am infiat-o in 1995 s-a numit tot Ajax, iar username-ul de la toate e-mailurile mele contin cuvantul Ajax!
Ce vremuri minunate!
Comentarii