Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Luis, my friend!

Da, sunt prieten bun cu Luis Miguel Rocha! Pe Facebook, normal! Autorul romanelor Ultimul papă şi Papa trebuie să moară, pe care le-am citit cu plăcere şi despre care am scris aici, mi-a acceptat cererea de prietenie pe Facebook şi chiar am schimbat două mesaje. În primul l-am felicitat pentru cele două cărţi şi i-am trimis link-ul către recenzia făcută de mine, iar în al doilea l-am întrebat câte ceva despre următoarea carte, următoarele aventuri ale lui Sarah Monteiro şi ale preotului Rafael Santini.

Ca orice scriitor care se respectă (am mai întâlnit această reticenţă la Oana), normal că a păstrat secretul, dar mi-a dezvăluit că în acest an va apărea în România cea de-a treia carte din serie, iar în octombrie ne vom reîntâlni cu el în România.

"I love your country", şi-a încheiat "prietenul" Luis corespondenţa cu mine. Nu ştiu ce i-o plăcea aici, atâta timp cât noi ne strofocăm să vizităm Porto, Lisabona, Madeira, Estoril, Fatima, Coimbra sau Leiria, în schimb singurii portughezi de care am auzit să vină la noi sunt jucătorii de mâna a doua, importaţi de echipele din primele trei eşaloane ale fotbalului nostru.

4 comentarii:

Geocer spunea...

Nu mai fi si tu asa de rau. Am multe exemple de straini care iubesc in mod sincer Romania si unii dintre ei chiar au hotarat sa vina sa traiasca aici. Am scris cateva articole despre ei la mine pe blog si acum ca ai adus in discutie iarasi aceasta tema "ce-o fi vazut asa grozav la Romania?" m-am decis sa cer acceptul inca unei familii franceze sa le traduc marturia despre prima vizita in Romania si ce a urmat dupa aceea !

Canguru' spunea...

Ştii cum e, râvneşti la bunul altuia, chiar dacă ai ceva similar acasă, mai bun şi mai valoros (vezi, n-am dat exemplul cu femeile).

Oana spunea...

Da, suntem doi reticienti. Bine, Luis e si rau pe deasupra, eu sunt o bunatate de om.

Canguru' spunea...

Oana, numai când ai chef, dar nu prea ai chef în ultimul timp...