Amintiri cu "El campiones del mundo"
O să închei aici postările despre Campionatul Mondial de fotbal, cred că v-am plictisit destul... Toată lumea ştie că am ţinut cu Olanda, sentimental, la acest turneu final, dar nu-mi pare rău că a câştigat Spania, mai ales că a demonstrat că are valoare. Şi, tot sentimental, sunt puţin legat şi de iberici...
Primul lucru care-mi vine acum în memorie, gândindu-mă la "furia roja", este şansa deosebită pe care am avut-o în anul 2008 să-i văd de aproape pe cei ce aveau să devină campioni europeni, atunci, şi campioni mondiali, acum. Eram la EURO 2008 şi, într-o zi nu aveam ce face, aşa că mi-am propus să văd meciul Spania - Rusia de la centrul de presă de la Innsbruck, primul al lor de la acest turneu final. Fusesem împreună cu colegii şi prietenii mei Radu Restivan, Cosmin Dan şi Cătălin Tudose la antrenamentul echipei naţionale de la St. Gall, cel în care s-a accidentat Marica, imediat după ce făcusem 0-0 cu Franţa. Fiindcă Radu şi Cătălin aveau acreditări la meciul Spaniei cu ruşii, eu şi cu Cosmin am decis să mergem şi noi.
Neavând acreditări, nu aveam dreptul să intrăm pe stadion, dar puteam să stăm la impresionantul centru de presă. Am ajuns acolo, agitaţie mare, ca de obicei. Eu, destul de lejer şi nestresat, observ o mulţime de elicoptere care survolează stadionul din Innsbruck şi ies afară, curios să văd dacă s-a întâmplat ceva. Unul dintre ele tocmai aterizase pe un teren de antrenament şi lumea a zvonit că a sosit Abramovic, aşa că m-am dat mai aproape. Nu foarte mult, pentru că era multă securitate... Poliţişti înarmaţi, câini, agenţi, etc...
Mi se pare neinteresant, aşa că plec de acolo. Ocolesc centrul de presă, fiindcă vreau să văd atmosfera de la porţile stadionului. Chiar în acel moment, autocarul Spaniei trage exact lângă mine, dacă nu eram atent, şoferul mă putea călca! Jur pe ce am mai scump că nu mint! Şi din el încep să se dea jos vedetele, în frunte cu antrenorul Aragones. Plecasem nepregătit, aşa că nu le-am făcut poze, dar au trecut fix prin faţa mea! Mi-aduc aminte că David Villa era un puştiulică, e scund şi firav, la fel ca şi Xavi. Villa asculta muzică la căşti... Torres a păşit cu ochii în pământ, foarte concentrat, spre deosebire de Puyol, care parcă voia să salute pe toată lumea... Numai că eram decât eu acolo, plus o cameră de luat vederi, care transmitea pe stadion, în direct, sosirea viitorilor campioni europeni! Casillas, cu capul sus, apoi mi-i mai amintesc pe David Silva, frumuşelul, pe negroteiul ăla, am un lapsus, dar o să mă uit pe net imediat, şi pe Guiza, el care în 2008 fusese golgheterul campionatului spaniol şi care s-a transferat după EURO la Fenerbahce!
Doamne, ce meci a fost! Eu ca eu, că l-am văzut la televizor, dar auzeam freamătul tribunelor LIVE, un sentiment tare ciudat, dar Radu nu o să-l uite niciodată, am curaj să pun pariu pe orice! Asta pentru că l-a prins o ploaie pe teren, de nu mai ştia pe unde să se adăpostească! 4-1 a fost atunci pentru spanioli, după un meci incredibil! Villa bineînţeles că a fost uluitor, a reuşit să dea trei goluri atunci!
După câteva zile, am văzut şi eu Spania pe viu, jucând la Mondial, în meciul cu Suedia. Atunci eram mai mult cu Zlatan al meu, care a şi dat gol, (2-1 pentru Spania), ca să nu mai spun că ultimul meu meci la care am fost acreditat la EURO, înainte de a mă întoarce acasă, a fost cel de la Salzburg, 2-1 cu Grecia!
O tempora, ce amintiri frumoase!
UPDATE - negroteiul e Marcos Senna
 |
| De la EURO |
Primul lucru care-mi vine acum în memorie, gândindu-mă la "furia roja", este şansa deosebită pe care am avut-o în anul 2008 să-i văd de aproape pe cei ce aveau să devină campioni europeni, atunci, şi campioni mondiali, acum. Eram la EURO 2008 şi, într-o zi nu aveam ce face, aşa că mi-am propus să văd meciul Spania - Rusia de la centrul de presă de la Innsbruck, primul al lor de la acest turneu final. Fusesem împreună cu colegii şi prietenii mei Radu Restivan, Cosmin Dan şi Cătălin Tudose la antrenamentul echipei naţionale de la St. Gall, cel în care s-a accidentat Marica, imediat după ce făcusem 0-0 cu Franţa. Fiindcă Radu şi Cătălin aveau acreditări la meciul Spaniei cu ruşii, eu şi cu Cosmin am decis să mergem şi noi.
Neavând acreditări, nu aveam dreptul să intrăm pe stadion, dar puteam să stăm la impresionantul centru de presă. Am ajuns acolo, agitaţie mare, ca de obicei. Eu, destul de lejer şi nestresat, observ o mulţime de elicoptere care survolează stadionul din Innsbruck şi ies afară, curios să văd dacă s-a întâmplat ceva. Unul dintre ele tocmai aterizase pe un teren de antrenament şi lumea a zvonit că a sosit Abramovic, aşa că m-am dat mai aproape. Nu foarte mult, pentru că era multă securitate... Poliţişti înarmaţi, câini, agenţi, etc...
Mi se pare neinteresant, aşa că plec de acolo. Ocolesc centrul de presă, fiindcă vreau să văd atmosfera de la porţile stadionului. Chiar în acel moment, autocarul Spaniei trage exact lângă mine, dacă nu eram atent, şoferul mă putea călca! Jur pe ce am mai scump că nu mint! Şi din el încep să se dea jos vedetele, în frunte cu antrenorul Aragones. Plecasem nepregătit, aşa că nu le-am făcut poze, dar au trecut fix prin faţa mea! Mi-aduc aminte că David Villa era un puştiulică, e scund şi firav, la fel ca şi Xavi. Villa asculta muzică la căşti... Torres a păşit cu ochii în pământ, foarte concentrat, spre deosebire de Puyol, care parcă voia să salute pe toată lumea... Numai că eram decât eu acolo, plus o cameră de luat vederi, care transmitea pe stadion, în direct, sosirea viitorilor campioni europeni! Casillas, cu capul sus, apoi mi-i mai amintesc pe David Silva, frumuşelul, pe negroteiul ăla, am un lapsus, dar o să mă uit pe net imediat, şi pe Guiza, el care în 2008 fusese golgheterul campionatului spaniol şi care s-a transferat după EURO la Fenerbahce!
Doamne, ce meci a fost! Eu ca eu, că l-am văzut la televizor, dar auzeam freamătul tribunelor LIVE, un sentiment tare ciudat, dar Radu nu o să-l uite niciodată, am curaj să pun pariu pe orice! Asta pentru că l-a prins o ploaie pe teren, de nu mai ştia pe unde să se adăpostească! 4-1 a fost atunci pentru spanioli, după un meci incredibil! Villa bineînţeles că a fost uluitor, a reuşit să dea trei goluri atunci!
După câteva zile, am văzut şi eu Spania pe viu, jucând la Mondial, în meciul cu Suedia. Atunci eram mai mult cu Zlatan al meu, care a şi dat gol, (2-1 pentru Spania), ca să nu mai spun că ultimul meu meci la care am fost acreditat la EURO, înainte de a mă întoarce acasă, a fost cel de la Salzburg, 2-1 cu Grecia!
O tempora, ce amintiri frumoase!
UPDATE - negroteiul e Marcos Senna
Comentarii