Spartacus - cartea

E, am terminat cartea aşa cum am promis, încă de a doua zi, dar nu am scris nimic pentru că, aproape imediat, m-am apucat de Jocurile Foamei, de Suzanne Collins. Deci Oau! Oau am zis! În 36 de ore am citit 850 de pagini din cele două volume (Jocurile Foamei şi Sfidarea), am dormit trei ore în noapte şi m-am trezit la 6 dimineaţa ca să continui lecturarea! Cred că am şi visat acţiunea, de-aia nu am putut să dorm normal. Ca să nu mai zic, că după 6 km de alergare azi de dimineaţă, am avut surpriza să constat că mi se oprise apa... Dar despre Jocuri, mâine, probabil, după ce le termin. Dar nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu atât de captivat de o carte!

Ei bine, acum Spartacus... O carte aşa şi aşa. Începe bine, captivant, dar devine la un moment dat plictisitoare. Asta pentru că, în cei patru ani de răzvrătire alături de armata sa, Spartacus conduce şi câştigă zeci de lupte importante, pe care le prezintă autorul în amănunt. Şi te saturi, vorba aia, şi de meciuri de fotbal văzute unul după altul, dar de nişte războaie sângeroase...

În esenţă, cartea nu are aproape nimic de a face cu serialul care m-a captivat atât de tare. Spartacus (cartea) prezintă o perioadă care, probabil, va fi transpusă pe marele ecran în seria a doua, poate şi a treia... Sunt atât de multe războaie... Îmi dau seama asta pentru că atât în carte, cât şi în ultimul episod al serialului, Spartacus se eliberează şi promite că va lupta pentru abolirea sclaviei. Însă, nici cronologic, nici faptic, evenimentele din carte nu se potrivesc cu cele din film.

Dintre principalele neconcordanţe, am reţinut-o pe aceea că în film Spartacus este căsătorit şi o aşteaptă pe soţia lui să vină la Capua, în timp ce în carte el se îndrăgosteşte de văduva dictatorului Sulla, Valeria, cu care va avea şi o fetiţă.

Dintre personaje, doar trei sunt comune: Crixus în film (Crixos în roman), adversarul lui cel mai înverşunat în film, cel pe care l-a deposedat de titlul de Campion din Capua, dar cel mai bun prieten al lui din carte! Cam ciudat... Al doilea e Oinomaos, Dottore din film, adică cel care îi pregăteşte pe gladiatori. Cam acelaşi lucru face şi în carte, numai că în carte e un german get-beget, iar în film e un negru get-beget, ghanez, dracu' ştie ce... Bine, nu că nemţii nu ar fi azi negri, am văzut asta şi la Mondialul de fotbal, dar chiar aşa... Şi al treilea, e Batiatus, proprietarul şcolii de gladiatori de la Capua. Şi aici sunt diferenţe mari, în sensul că în film îl cheamă Quintus, iar în carte Lentulus. În film are rol principal, alături de Spartacus şi de soţia lui, în carte e prezent doar cu numele.

Mă rog, dacă trecem peste aceste mici inadvertenţe, nu pot să nu remarc faptul că există în carte unele momente de-a dreptul emoţionante. Unul dintre ele este cel în care Spartacus se întâlneşte cu Caius Iulius Caesar, pe vremea când acesta avea 22 de ani şi era un viitor consul aspirant. Avea mintea ascuţită şi chiar a încercat să-l convingă pe Spartacus să nu înceapă revolta, fiindcă sclavi nu sunt numai gladiatorii sau oamenii din casele bogaţilor, ci chiar romanii săraci. "Cele patru milioane de cetăţeni romani care nu au nici pâine, nici adăpost, nici veşminte, sunt ei oare liberi? Nu, ei sunt sclavii primului venit care doreşte să le cumpere votul, singura avuţie a acestor muritori de foame. De aceea, libertate este un cuvânt lipsit de interes", i-a spus Caesar. În anul patru de campanie, ultimul, Caesar a refuzat să ia o armată în custodie şi să-l distrugă pe Spartacus, deşi avea abilitatea de a face asta, tocmai pentru că l-a stimat prea mult.

De ce a pierdut Spartacus până la urmă, fiind înfrânt de Marcus Crassus, cel mai bogat roman al vremurilor? 1. Pentru că a fost trădat de o femeie, Euthibyda, cea care s-a răzbunat astfel fiindcă Spartacus nu a vrut să o înşele pe Valeria, iubirea vieţii lui. 2. Pentru că nu a putut ţine în frâu o revoltă internă, după patru ani de campanie grei. Gladiatorii nu au mai suportat să câştige bătălii mici, au vrut să atace cetatea Romei, dar Spartacus s-a împotrivit, ştiind că oricând Roma poate strânge o armată de un milion. El a vrut să destabilizeze imperiul, apoi să-i trimită pe gladiatori în ţările lor (Tracia, Gallia, Carthagina, Germania, etc etc) şi de acolo fiecare să vină cu câte o armată, pe care el s-o conducă. A supus la vot şi a ieşit să atace Roma, iar finalul se ştie: a puerdut şi a murit ca un erou!