Comerţ cu ţiganii

O singură dată pe an, drumurile mă poartă în piaţa de gros de pe centura oraşului. Nu din dorinţa mea, o mătuşă mă ia ca să facem aprovizionarea de iarnă de la comercianţii cu sacul. Varză, vinete, ardei, roşii, gogoşari, gogonele, cartofi şi alte merinde numa' bune de a trece iarna. Mătuşa mea merge mult mai des, îi place să-şi cumpere toate cele în fiecare lună, după ce ia pensia.


Dacă e să mă întrebaţi pe mine, în primul rând consider că umplerea cămării cu tot felul de legume, borcănaşe şi butoaie mi se pare o prostie. Astea sunt obiceiuri-rămăşiţe de pe vremea comunismului, atunci când chiar mureai de foame iarna dacă nu aveai o zacuscă, o untură, o varză acră... Dar acum, când sunt atâtea hypermarketuri sau magazine de cartier, ce rost are să laşi dintr-un foc 20 de milioane? În al doilea rând, munca pentru a pune "n" borcane cu zacuscă, salată de vinete, murături, compot, dulceaţă şi alte alea e o crasă pierdere de timp şi o muncă de sisif. Zile întregi stai cu bucătăria "cu fundu-n sus", iar dup-aia îţi trebuie o lună să-ţi revii fizic şi psihic. Şi în al treilea rând, nu cred că economic ieşi mai bine făcându-ţi atâtea provizii. Suma cheltuită e imensă pentru nişte borcane care, dacă le-ai cumpăra en-detail, ai da 3-4 lei pe bucată, în funcţie de producător.

Dar asta e, sunt banii lor, fac ce vor cu ei, oamenii sunt închistaţi în nişte cutume greşite şi-nvechite. Pe mine altceva mă deranjează: neacceptarea progresului lumii în care trăim. Dacă e să ţin la ceva foarte mult, este la civilizaţie, cu tot ceea ce implică ea: bună creştere, limbaj politicos, curăţenie, respect, ordine, etc. Ei bine, nimic din ce am enumerat aici nu se regăseşte în "CNCD", aşa cum i se mai spune pieţei de gros. Nu înţeleg care este raţionamentul prin care mii de oameni se calcă pur şi simplu în picioare zilnic în această piaţă. Am să enumer câteva faze care m-au oripilat, şi am s-o fac în antiteză cu un drum obişnuit pe care-l fac săptămânal la Auchan sau Kaufland, hypermarketurile mele preferate.

Piaţa de gros. Mergi cu maşina, normal, fiindcă ai de cărat. Cauţi din vedere un loc de parcare, dar îţi dai seama că aşa ceva e imposibil de găsit, atunci când vezi puţinele locuri de parcare dublate sau chiar triplate de maşini (s-au blocat unii pe alţii). După un sfert de oră de învârtit aiurea, o laşi la un kilometru în singura parcare cu plată amenajată, pentru care dai 1 leu şi înjuri că te-ai dus atât de departe.
Hypermarket. Din cele 1974 de locuri de parcare goale trebuie să-ţi alegi unul, de preferat cât mai aproape de intrarea principală.

Piaţa de gros. Cu cele 10 plase goale sub braţ, intri în piaţă. Aici eşti întâmpinat de un miros pestilenţial de mici şi cârnaţi grătăriţi acum o juma de zi, dar reîncălziţi de zeci de ori. Dacă ai noroc, scapi fără manele, dar zgomotul făcut de maimuţele vânzătoare e nelipsit. Nu, nu maimuţele alea vopsite blond şi cu părul negru la rădăcină, care bârfesc non-stop, ci ţiganii borâţi care vorbesc şi râd tare.
Hypermarket. Iei un coş cu o monedă preschimbabilă de 50 de bani, în care îţi aşezi geanta cu bani, o haină în plus sau copilu'. La intrare eşti întâmpinat de o aromă îmbietoare venită de la cuptorul de pâine.

Piaţa de gros. Odată impactul trecut, te orientezi după roşii, ardei, vinete şi ce mai ai de cumpărat. Prima tarabă... a doua... a treia... a zecea tarabă... De fiecare dată eşti refuzat violent, scurt şi fără replică: "Nu vindem decât la sac". Vrei 5 kile de cartofi? Nu se poate, trebuie să iei 15, că atât are un sac. Vrei 5 kile de vinete? Nţţ, "nu dăm la kil". Abia la a ţşpea tarabă, în fundu' curţii, găseşti nişte ţărani veritabili (nu mai stai să te miri cum de au avut acces printre toţi acei producători agricoli), care acceptă să dea şi la kil. Prin urmare, îţi înfigi degetele în grămadă şi începi să îţi pui în sacoşă, încercând să nu iei chiar toate roşiile/ardeii/vinetele storcoşite sau necoapte. În acest moment, eşti luat tare de ţăran: "Păi ce faci, boierule? Iei ce e mai bun şi-mi laşi mie p-astea stricate? Nene, nu eşti la supermarket ca să-ţi alegi, iei la grămadă. Nu-ţi convine, poţi să pleci"! Dacă eşti cu mătuşa, taci şi-nghiţi, că nu vrei s-o faci de râs, ea mai trece pe aici... Dacă eşti singur, scrâsneşti printre dinţi un "Ţărane, du-te de unde ai venit şi lasă-mă", te întorci şi pleci spre un hypermarket...
Hypermarket. Stivele cu legume te aşteaptă să-ţi alegi ce vrei şi cât vrei. Nu o dată am plecat cu o ceapă sau un castravete. Într-un perimetru de 50 mp nu e niciun angajat care să te fileze ce faci printre tarabe.

Piaţa de gros. Ştiind preţurile din hypermarket, eşti uimit să vezi că Kilu' de roşii e mai scump la ţărani! "Nu mai laşi din preţ?", te rişti să întrebi... "Bă, nene, păi astea sunt roşii româneşti, tu le compari p-astea cu ălea de cauciuc?". În sinea ta ştii că parţial are dreptate, doar parţial fiindcă şi unele hypermarketuri au început să înlocuiască produsele spaniole/greceşti/olandeze cu cele româneşti. "Da, dar multe sunt stricate"... "Nu-ţi convine, poţi să pleci"!
Hypermarket. Ardeii graşi sunt aşa: Bianca (cei mai ieftini), Galbeni, Verzi, Roşii, Portocalii... Nu-ţi convine, poţi să iei orice altceva.

Piaţa de gros. Iei roşii, plăteşti. Iei ardei, plăteşti. Cumperi dovlecei, achiţi dovleceii. Etc etc, plăteşti. De fiecare dată eşti întrebat dacă ai mărunt, de fiecare dată aştepţi până ce se duce să schimbe la vecini, de fiecare dată calculezi să nu fii păcălit. Scoate portofelul, bagă portofelul... Apoi, cu zece plase pline, îţi blestemi zilele gândindu-te că trebuie să străbaţi un kilometru până la maşină.
Hypermarket. Pui roşiile, ardeii, dovleceii şi etc-urile în coş, apoi te delectezi cu titlurile unor reviste sau cărţi, îţi iei un Snickers ca să-ţi ridici glicemia după atâta efort şi te îndrepţi către casă. Plăteşti cât îţi cere casieriţa, nu-ţi baţi capul cu calcule, fiindcă îţi arată calculatorul totul, iar restul e fix, până la ultimul ban. Apoi, cu gura plină cu ciocolată, te îndrepţi agale spre maşină, împingând coşul cu un minim efort.

Nu mai trag concluzii, cred că aţi înţeles comerţul pe care-l prefer. Ce nu înţeleg eu este de ce încă mai sunt oameni care acceptă să îi îmbogăţească pe agricultorii noştri tuciurii...

Comentarii

Raluca Nicula a spus…
Eu mi-am pus legume în grădina de la țară. Mă gândesc serios să iau în considerare o afacere, având în vedere că am avut o recoltă care bate la funduleț Auchanu' și Kauflandu' (unde eu de multe ori am găsit numai legume fleșcăite sau verzituri).
Canguru' a spus…
Este ideal să-ţi umpli cămara din grădina proprie! Eu ziceam că, în cazul în care doreşti să te aprovizionezi, măcar s-o faci în mod civilizat.
Visul meu pentru anii de pensie este ca să-mi fac o livadă de meri, de care să am grijă zilnic într-un loc unde am să mă retrag să citesc şi să stau pe Facebook. Dar asta peste vreo 30 de ani...
Raluca Nicula a spus…
:) Frumos vis! Eu tot mai sper ca o sa-mi fac o casuta cu prispa, cu gradinita si curte, unde sa cresc cateva pasari si animale. Dar, tot asa, peste vreo 30-40 de ani (pe care nu visez insa sa-i mai si apuc :))

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!