Mircea Sandu, noul preşedinte al FRF

Ok, s-a oficializat ceea ce se ştia încă de anul trecut, de când lumea bănuia că Gică Popescu nu vrea să se mai frigă o dată: Mircea Sandu este noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal pentru următorii patru ani, practic îşi continuă îmbogăţirea începută în 1992, parcă. În ciuda faptului că Gazeta a încercat un puci înainte de alegeri, publicând o anchetă despre nejustificarea unei sume de 60.000 de euro pentru o baracă (investiţie totală de 250.000 de euro), Naşu' e naş şi nu putea fi dat jos atât de uşor.

Umila mea părere, care coincide cu cea a oamenilor de fotbal, este că nu era momentul unei schimbări, acum. Din mai multe motive.
1. Pentru că nu a avut un candidat serios. Iacov. Ce a făcut el pentru fotbal? A vândut ţiganilor (aşa se spune când vinzi în bătaie de joc un lucru, ştii sigur că se va alege praful) unul dintre cele mai frumoase şi mai vechi cluburi de fotbal, Progresul Bucureşti, cu bună ştiinţă că asta va însemna sfârşitul. Adică şi-a salvat pielea. În condiţiile astea, cum poţi să prezinţi credibilitate? Dacă era din nou Gică Popescu, era altceva. Chiar şi cluburile mari care sunt pe faţă împotriva lui Mircea Sandu (Poli Timişoara, FC Vaslui, Steaua) au votat cu el pentru că nu au avut de ales!
2. Pentru că are influenţă la UEFA. Deşi neagă tot timpul lucrul ăsta, Sandu are un mare avantaj. Este influent acolo sus. Arbitrajele bune din ultimii ani spun totul despre protecţia, dacă nu ajutorul, pe care ni-l acordă UEFA.
3. A adus finala Europa League la Bucureşti. Să fim sinceri, cea mai mare realizare a lui Mircea Sandu, a Federaţiei, este aducerea finalei Europa League în 2012 la Bucureşti. Dintre toate ţările est-europene, doar Rusia (Moscova) şi Turcia (Istanbul) se mai pot mândri cu o asemenea realizare, nici măcar Polonia sau Ungaria, cu infrastructuri mult mai dezvoltate, nu au reuşit lucrul ăsta. În plus, tot la noi va avea loc şi turneul final al nu-ştiu-cui campionat european de juniori.
4. Are o echipă managerială foarte bună. Nici nu s-a simţit că Mircea Sandu a lipsit o juma de an, operat fiind de cancer. Ionuţ Lupescu şi echipa lui tânără au făcut o treabă excelentă. Mie "Neamţul" mi se pare un manager extraordinar, doar are şcoala germană, şi chiar îmi pare rău că Borcea nu a putut (sau nu a vrut) să-l aducă la Dinamo.
5. Federaţia e pe plus. În ciuda ratării aproape la rând a tuturor calificărilor (excepţie face EURO 2008), FRF are un bilanţ pozitiv la capitolul încasări. Ce vreţi mai mult?

Nu sunt avocatul lui Mircea Sandu, poate că aş fi vrut o schimbare a lui din fruntea Federaţiei dacă Gică Popescu ar fi candidat, dar dacă totul merge bine cu el în frunte, de ce să nu rămână în continuare? Nu sunt de acord să i se impute lui necalificarea României la Mondiale, fiindcă nu mai e fotbalist s-o bage-n aţe! La fel şi cu Mitică Dragomir... Frate, a vândut drepturile de imagine ale Ligii I cu aproape 200 de milioane de euro! Ce alt fraier s-ar mai fi lăsat păcălit, dacă în partea cealaltă a mesei de negocieri s-ar fi aflat alt preşedinte LPF decât şmecheru' de Mitică?

Comentarii

silavaracald a spus…
Din toata analiza ta, am rams doar cu "Federatia e pe plus"! Si asta nu pentru ca n-ai avea dreptate in celelalte privinte, ci pentru ca-s tamaie la fotbal. Deci, daca un tip a reusit performanta asta acum, in criza, n-ar fi el oare mai bun la Finante decat libidinosul ala de Vladescu, cu echipa lui de "hartisti"?
Razvan a spus…
Absolut de acord cu tot ceea ce ai scris. Iacov ala e o solutie pentru un srl care vinde gogosi sau pentru o florarie, nicidecum pentru sefia FRF. Mai mult, as zice ca asta avea o credibilitate egala cu zero, ca la un politician si cu asta am spus totul...
Canguru' a spus…
Da, de ce nu, Ionut Lupescu ar fi bun chiar si ca prim-ministru, nu numai ca ministru de finante. In Bucuresti a facut Liceul German, apoi a jucat fotbal in Germania 10 ani si s-a intors in Federatie, unde face treaba foarte buna. Si nici n-ar aduce fotbalisti pe post de ofiteri de presa...

Postări populare de pe acest blog

Piteștiul nu e în Oltenia!

Andrei Penescu scri-e la TOP

Am învins balaurul Helicobacter pylori!