Sunt un spamer!
Da, recunosc, de câteva zile sunt un spamer! Dar nu pe internet, ci pe telefon, ceea ce cred că e mult mai grav! Nu e prea agreabil să îţi bipăie telefonul de câteva ori pe zi, ştiu şi-mi cer scuze! Dar n-am ce să fac!
Victima mea e un prieten. Întâmplarea face ca el să fie primul din listă, din agendă. Cum am un telefon rămas cam în urmă cu tehnologia, nu i se blochează tastele automat, iar în buzunar se activează meniul foarte uşor. Cel mai simplu intră în meniu la Mesaje, pe care le trimite la foc automat celui aflat primul în agenda telefonică. Mesajele nu sunt goale, de obicei în editor ramâne ultimul mesaj pe care l-am scris. Aşa am descoperit că i-am trimis lui Adi Ş. de mai mult de 10 ori mesajul "12 miliarde, un fleac", pe care îl scrisesem la bâză unui colaborator. Apoi, tot lui, i-am scris "Ok" de vreo 15 ori... Şi câte altele i-oi fi trimis şi eu nu ştiu... Dar săracu' nu mi-a dat o dată telefon să-mi atragă atenţia, mi-am dat eu seama într-un târziu.
E clar, trebuie să-mi iau telefon nou. Să mă anunţaţi când vine Programul Rabla pentru telefoane!
Comentarii
Baftă!