Cărţi de papa

Ultimele săptămâni mi-am omorât nopţile citind primele două cărţi din sixlogia scriitorului portughez Luis Miguel Rocha: Ultimul papă şi Papa trebuie să moară. Foarte bune amândouă, scrise frumos, cursiv, în ritm alert, cu unele remarci însă, ale unui cititor banal, că n-oi fi vreun mare critic...

La prima vedere, titlurile îţi dau impresia că romanele sunt istorice. Chiar şi din prezentarea pe care Luis a făcut-o la Piteşti în toamnă am reţinut că Ultimul papă şi Papa trebuie să moară redau o altă perspectivă a două evenimente cruciale ce au avut loc la Vatican: moartea Papei Ioan Paul I (în cazul primeia) şi tentativa de asasinat a Papei Ioan Paul II (pentru a doua carte). În realitate aşa este, numai că romanele sunt poliţiste, sau cum spune ultimul trend, thriller poliţist bazat pe adevăruri istorice.

Poveştile sunt frumoase. Practic, cele două evenimente au dedicate doar câteva pagini, numai că în jurul lor se ţes intrigi foarte interesante, complicate, ba chiar controversate. Mergând pe ideea de ficţiune, autorul creează unele personaje adiacente celor care au existat şi au trăit evenimentele şi acestea îşi dispută liste secrete ce ar putea bulversa lumea şi percepţia despre viaţa castă a cardinalilor de la Vatican. Luis nu face economie de gloanţe, răniţi, cadavre, chiar şi atentate teroriste, toate puse în seama unor organizaţii oculte, ca Masoneria, Propaganda Due sau Opus Dei. În plus, intră în acţiune CIA, FBI, MI6 sau SFS (FSB - urmaşul KGB-ului), ba chiar şi Al Qaida e adusă în discuţie! Cu ocazia asta am mai învăţat şi eu câte ceva, pot să port o discuţie şi să par elevat ;).

Ce nu mi-a plăcut este că insistă în unele capitole cu personaje şi acţiuni care se dovedesc la final a nu avea un rol important în desfăşurarea evenimentelor, aşa cum este, de exemplu, arabul Abu Rashid în a doua carte, cel care susţinea că are viziuni zilnice cu Fecioara Maria. De asemenea, cartea este scrisă mai aproape de un scenariu de film decât de literatură, şi din acest motiv Luis are tot timpul intenţia de a ne descrie tablou cu tablou fiecare scenă, sau să disece cartea în zeci de scene (capitole), lăsând prea puţin loc imaginaţiei cititorului. Şi ca o ultimă mică nemulţumire, Papa trebuie să moară se termină cam la fel ca Ultimul papă, în coadă de peşte! Adică ştiu, urmează şi alte patru cărţi, că aşa e semnat contractul, dar finalul putea fi măcar apoteotic, nu să-ţi pară rău că ai citit 400 de pagini pentru un bluf. Ştii cum suntem noi, vrem sânge pe pereţi!

Şi încă o remarcă: prefer varianta de titlu american, Holly Bullet, decât cea est-europeană, The Pope Must Die!