Welcome home, la naiba!

Am stat pe gânduri dacă să mă mai enervez pe blog sau să stau în puii mei, la naiba, cuminte. Dar mi-am amintit şi mi-a crescut din nou presiunea. Nu ar trebui să ne mirăm, fraţilor, că nu avem turişti, pentru că încă de la intrarea în România ne batem joc de ei! E incredibil ca după miezul nopţii, să dea bomba în toate mijloacele de transport din Bucureşti! Parcă e o lege a taximetriştilor, ca totul să se oprească brusc! Nu tu tren, nu tu metrou, nu RATB, nimic nu mai circulă noaptea în Capitala unei ţări ce se vrea a fi civilizată!

Cum e mă posibil ca după ora 24, cei care ajung pe aeroportul "Henri Coandă" să nu aibă cu ce pleca în oraş? E o bătaie de joc! Ca turist care aterizezi după miezul nopţii, ai două variante: să petreci noaptea pe băncile incomode din aeroport sau să laşi o mică avere nenorociţilor de taximetrişti, care profită din plin.

Miercurea trecută am aterizat la 23:50. Până mi-a venit bagajul, a trecut de miezul nopţii. Mă duc să mă interesez de noul tren care pleacă din Otopeni spre oraş, dar aflu că nu mai circulă de la ora 22:00!!! Mă informez de autobuzele RATB, dar şi ele şi-au încetat activitatea la ora 24:00. "Bun, şi eu cu ce ajung în oraş?", întreb ca prostu' pe tipa de la Informaţii. "Păi luaţi un taxi, dar e cam scump, sau aşteptaţi în aeroport până de dimineaţă"... Mă hotărăsc totuşi să iau un taxi până la Gara de Nord, pentru ca de acolo să iau trenul spre Piteşti. Negociez cu taximetristul şi ajung, de la 100 de lei, la 70 până la gară! Deci aproape 20 de euro, în condiţiile în care la Roma am dat 10 euro pe taxi, iar la Barcelona costă 4 euro autobuzul, care circulă toată noaptea.

Ajung la gară. Plătesc şi deschid portiera, nici nu pun bine piciorul jos şi sunt luat în primire de samsari. E ora 00:30. "Domnu', facem un preţ bun şi mergem unde doriţi. Unde mergeţi?". Zic eu politicos: "Nu, merci, îmi iau bilet de tren, că merg aproape, la Piteşti". În momentul ăla, cei doi ţigani aproape că se tăvălesc pe jos de râs. "Păi nu e nimeni în gară, decât nişte aurolaci! Nu ştiaţi că nu mai circulă niciun tren noaptea?". Nu, chiar nu ştiam, dar vreau să mă conving singur. Forţez intrarea în gară şi aud în spatele meu: "Lasă-l mă în p..a mea de prost, să se convingă singur". Futu-vă naţia în cur, de ce n-o fi făcut el Antonescu treaba până la capăt... Gara e pustie, ba chiar infiorătoare... N-am mai trecut pe aici de cel puţin 10 ani, de la terminarea facultăţii. Apropo, îmi amintesc că veneam acasă noaptea de la Bucureşti, că era mai lejer... Sau de la mare. Acum nu mai circulă trenurile... La dracu'! Doamne, şi ce mişto am mers cu trenul acum un an jumate, între Elveţia şi Austria, trenuri care plecau în aceeaşi direcţie din 10 în 10 minute!

Mă îndrept spre metrou şi, deşi încerc să-i evit pe oamenii întunericului, nu pot. "Şefu', am un Atlassib care merge la Piteşti, pleacă peste o oră". Îmi sună bine... "Ok, cât costă?". "30 de lei". Oau, mă gândesc, nu se poate să am eu norocul ăsta. "Du-mă acolo, îi zic". "Păi pleacă de la autogară (adică ieşirea spre Piteşti), dar până acolo vă dau un băiat cuminte, care vă duce cu doar 50 de lei". Ptiu, fir-aţi ai dracului! "Nu, mă duc cu metroul", le zic, moment în care aproape că le omor pe cele două persoane de naţionalitate rromă. De râs, normal, erau să se prăpădească! "Nu circulă nici metroul. Omule, nu mai circulă nimic, nu înţelegi? Decât taxi".

Pauză. De gândire. Nu prea lungă, pentru că sunt aproape sufocat de nenorociţii ăia doi. Abia reuşesc să mă smulg din strânsoarea lor, le promit că revin după ce mă duc la toaletă, dar o iau la goană până la o altă ieşire de la gară. Normal că şi aici sunt întâmpinat de binevoitori, dar fixez un grăsuţ la vreo 200 de kile şi îi zic direct: "Mă duceţi la Păcii (staţia de metrou de la ieşirea din oraş) cu 20 de lei?". Aprobă şi mă şi arunc în maşină!

Bineînţeles că nu era niciun Atlassib care pleca la 1:40, dar nici nu mai stau să mă gândesc unde aş fi putut ajunge cu şmecherii ăia, mă gândesc doar la cu ce ajung eu acasă. Cu "ia-mă nene, normal", care m-a şi luat în primire, după 45 de minute de făcut cu mâna, singur, doar eu şi maidanezii care credeau probabil că şi-au făcut un nou partener de boschet în noaptea respectivă.

În loc de încheiere sau concluzii, îmi amintesc de o altă experienţă nasoală la revenirea în România. Acum doi ani, tot pe Otopeni, dar pe timpul zilei. Trebuia să mă ia cineva din giratoriul de la sosiri, ca să nu mai bage în parcare, pentru că ne sincronizasem şi ajunsesem în acelaşi timp. Aşa că încerc să o iau pe trotuar, în jos, cu bagajul după mine. În acel moment, doi tipi aflaţi în două locuri diferite, ţipă după mine şi îmi zic să nu merg pe trotuarul ăla, că e proprietate privată! "Cobor în faţa parcării, nu fac nimic altceva (chestie de vreo 100 de metri)", le zic. "Nuuu, nu aveţi voie". "Păi nu e unitate militară", insist eu. "Dacă nu vă întoarceţi, chem paza! E firmă privată! Luaţi-o prin parcare"! Deci închipuiţi-vă că în România, în apropierea aeroportului, există o firmă care a cumpărat totul, până şi trotuarul! Iar tu, turist prost, trebuie să cobori cu bagajul, oricât ar fi de greu, două etaje pe scări, că nici lift nu e...