Spartacus - filmul


My God! De la Prison Break încoace (bine, nu e mult timp de atunci, dar mă refer doar la primele două sezoane, că restul s-au fâsâit) nu am mai văzut un serial mai tare decât Spartacus! Ce film, ce realizare, ce idei, ce spectacol crud, dar în acelaşi timp uluitor, atrăgător! Am urmărit cu sufletul la gură toate cele 13 episoade ale sezonului întâi, duminică s-au epuizat. A durat destul de puţin, deoarece HBO a difuzat vinerea seara şi duminica în reluare câte două, legate...

Spartacus este povestea unui mare luptător trac (şi nu roman, cum spun cretinii de la Cinemagia), care a fost capturat la porţile Romei şi aruncat în arena cu gladiatori a unui criminal pe nume Batiatus, care era dispus să calce pe cadavre pentru visul de a deveni senator roman. Dintr-un luptător necizelat, sălbatic, Spartacus ajunge campionul din Capua (cea mai mare distincţie), şi ca un gladiator foarte apreciat ce era, graţie stilului senzaţional de luptă, ajunge să ridice Casa Batiatus până aproape de visurile de mărire ale romanului însetat de sânge.

Din nefericire pentru acesta din urmă, face o greşeală şi o omoară pe soţia lui Spartacus (greşeală voită, fiindcă Spartacus dorea să-şi ceară eliberarea în schimbul serviciilor importante aduse). Abia după o perioadă marele gladiator află ce s-a întâmplat soţiei lui şi pune la cale o răzbunare cruntă. În ultimul episod al primei serii, îi omoară pe toţi nobilii Casei Batiatus!

Trec peste faptul că izvoarele istorice îl dau pe Spartacus ca un trac născut pe teritoriul actualei Bulgarii... Filmul e senzaţional, merită văzut, vi-l recomand din tot sufletul. Realizatorii au făcut risipă de scene de sex şi de violenţă, nuditate şi vulgaritate! Iar Spartacus, de fapt necunoscutul actor Andy Whitfield, arată într-un mare fel!!!

Din păcate, criza i-a lovit tocmai pe producătorii serialului, aşa că filmările la al doilea sezon au fost amânate! Asta înseamnă că episoadele, dacă se vor mai face vreodată, vor apărea probabil în 2011...

PS - Nota 10 şi pentru Lucy Lawless, singurul nume cunoscut din serial, nimeni alta decât Xena, prinţesa războinică. Mai bătrână decât în serialul care i-a adus notorietatea, Lucy nu face rabat de la scenele de nuditate şi sex! Iată că fanii Xenei din urmă cu mulţi ani (nu mă număr printre ei) pot în sfârşit s-o vadă pe prinţesă aşa cum a lăsat-o mama natură.

Comentarii

Unknown a spus…
Am vazut..:D Mi-a placut.. :D:D
Anonim a spus…
producatorii au amanat seria a doua pt.ca actorul principal sa se poate trata de cancer,a invins cancerul,revine pe platourile de filmare,intre timp vor face un prequel la spartacus-blood and sand
Canguru' a spus…
@ Anonim
Oau! Merci pentru informatie, chiar nu stiam! Super tare! Acum e si mai admirabil ceea ce face Andy
Ileana Andrei a spus…
Si eu auzisem de faza cu cancerul si nici n-am vazut filmul.
Adi!
Denis a spus…
cea mai buna ecranizare cu Spartacus este si va ramane cea cu Kirk Douglas. nu e rau nici serialul HBO, dar e departe de veridicitatea filmului cu KD
Canguru' a spus…
Denis, merci pentru idee, o sa caut filmul sa-l inchiriez. Merci!!!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!