Yeap, am fost la circ

Până să apară emisiunea lui Mândruţă, Pâine şi circ, m-am delectat cu un spectacol de circ. Abia venit în Ştrand, de sâmbătă, Circus Americano oferă două ore de petrecere a timpului liber agreabil. Iar dacă în această perioadă mai bucuri şi un copil, e cu atât mai bine...

A fost în linii mari, acelaşi spectacol de anul trecut. Chiar şi Erika şi l-a amintit, cu dresura de pisici, de lei, de porumbei, lame, ponei, cămile şi dromaderi, şerpi şi crocodili. Chiar şi poantele clovnului Armando au fost aceleaşi, dar ce contează? Un spectacol de circ este întotdeauna o plăcere. Am avut de ales între circ şi film, dar după ce am citit ce a scris Raluca despre Alice, am ales circul.

Îmi amintesc că pe vremea când eram copil, venirea circului în oraş reprezenta evenimentul anului! Aproape zilnic mergeam la manej ca să văd animalele, îmi plăcea să stau ziua şi să-i privesc pe actori antrenându-se sau trăindu-şi viaţa de nomazi. Ţin minte că femeile nu aveau nicio treabă să stea mai mult dezbrăcate, eram impresionat de trupul lor perfect. Este unul dintre motivele pentru care merg şi acum la circ, să admir trupurile perfecte ale acrobatelor. În plus, mă fascina lumea asta ciudată a circului, şi aceeaşi stare încerc acum, se pare cu succes, să o induc şi Erikăi. E o altă lume, parcă de poveste, în care pătrunzi odată ce ai intrat în cort.

Ca de fiecare dată după ce sunt impresionat de ceva, vin acasă şi caut pe internet tot ce pot găsi. Nu sunt prea multe chestii despre Circus Americano, oamenii nu au timp probabil să pătrundă în era informaţiei, dar am rămas plăcut surprins de articolul din Adevărul de seară, ediţia de Piteşti, scris de ex-colega şi buna mea prietenă Cristina Stancu. Bravo celor de la Adevărul, aşa rapiditate în prezentarea evenimentelor cu impact social mai rar!

Comentarii

ioana a spus…
Adica lumea cea parca de poveste mie imi aduce aminte de Big Fish. Daca nu ai vazut filmul, meruta cautat.
Canguru' a spus…
ciudat, dar nu am auzit de Big Fish! acum ma bag pe imdb si apoi pe ODC

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!