Copilărie, soare fără nori!
Week-end-ul ăsta am fost foarte nostalgic, şi cea care a reuşit să mă inducă în starea asta a fost Ery! Nu ştiu, probabil le-a dat temă la grădi să a venit ea din pură iniţiativă, dar cert este că m-a dat gata! M-a pus să-i arăt poze cu mine când eram copil... Am căutat prin pungi, pentru că spre ruşinea mea nu mi-am ordonat nici acum pozele şi i-am arătat tot ce am avut. Nu mai spun că, pe lângă lacrimile ce mi-au mijit la colţul ochilor văzându-mă de vârsta ei, sau văzându-mi părinţi tineri şi în viaţă, a trebuit să răspund şi la unele întrebări criminale de-ale ei...
Fac 34 de ani de-acum şi am realizat pentru prima oară că am ajuns, dacă nu am şi trecut de jumătatea vieţii! Nu mă simt bătrân şi nici nu sunt dintr-acela care se întristează când vine ziua de naştere... Însă parcă nu realizez cum au trecut atâţia ani... Parcă "mai ieri" eram în centrul Universului, eram copil şi mi se făceau toate poftele, eram liber să merg oriunde şi să mă joc, parcă "mai ieri" mergeam la şcoală şi mă distram cu colegii, parcă "mai ieri" am petrecut zecile de vacanţe... Nu fumez, nu beau decât cafea şi nu prea sunt stresat, dar cred că nostalgia îmi mănâncă ani din viaţă mai mulţi decât toate viciile la un loc.
Acum o am pe Ery şi ea e Universul meu, practic pot spune că trăiesc a doua copilărie cu ea: mă joc cu păpuşile, cu mingea, zăbovesc cât de multe minute pot la grădi ca să retrăiesc aerul naiv al vremurilor căminului (apropo, când m-a văzut la grădiniţă într-o serbare, Erika s-a prăpădit de râs), mă plimb, fac puzzle-uri, citesc poveşti şi învăţ poezii şi în general toate tâmpeniile care-i trec prin cap. Şi ca să parafrazez un vers al unui cântec de-al Erikăi: "Copilărie, soare fără nori..."
Fac 34 de ani de-acum şi am realizat pentru prima oară că am ajuns, dacă nu am şi trecut de jumătatea vieţii! Nu mă simt bătrân şi nici nu sunt dintr-acela care se întristează când vine ziua de naştere... Însă parcă nu realizez cum au trecut atâţia ani... Parcă "mai ieri" eram în centrul Universului, eram copil şi mi se făceau toate poftele, eram liber să merg oriunde şi să mă joc, parcă "mai ieri" mergeam la şcoală şi mă distram cu colegii, parcă "mai ieri" am petrecut zecile de vacanţe... Nu fumez, nu beau decât cafea şi nu prea sunt stresat, dar cred că nostalgia îmi mănâncă ani din viaţă mai mulţi decât toate viciile la un loc.
Acum o am pe Ery şi ea e Universul meu, practic pot spune că trăiesc a doua copilărie cu ea: mă joc cu păpuşile, cu mingea, zăbovesc cât de multe minute pot la grădi ca să retrăiesc aerul naiv al vremurilor căminului (apropo, când m-a văzut la grădiniţă într-o serbare, Erika s-a prăpădit de râs), mă plimb, fac puzzle-uri, citesc poveşti şi învăţ poezii şi în general toate tâmpeniile care-i trec prin cap. Şi ca să parafrazez un vers al unui cântec de-al Erikăi: "Copilărie, soare fără nori..."
Comentarii