L-am omorât pe Sebi!
Aseară am visat urât! M-am trezit oarecum trist că unul dintre prieteni, Sebi, a murit chiar sub ochii mei! Se făcea că eram cu Sebi şi cu mai mulţi în gaşcă pe undeva pe la munte, iar la un moment dat am ajuns pe o trambulină, exact ca cea de la sărituri în apă. Mai în glumă, mai în serios am întrebat cine are curaj să sară de acolo (10 metri înălţime) şi Sebi s-a aruncat în gol, fără să se uite dacă în bazin este şi apă (ca-n bancul celebru...). Ei bine, în bazin era apă, dar din nefericire Sebi s-a lovit violent de marginea bazinului şi s-a prăbuşit în apă, sub ochii tuturor! Am coborât cu liftul (deh, vis...) şi jos am aflat că deja a murit! Aşa că Sebi, te-am omorât în vis!
Acum, sincer, chiar aş vrea să îmi explice cineva cum s-ar traduce acest vis. Dar mai întâi iată nişte adăugiri de care poate are nevoie. În primul rând, mult timp am trăit cu impresia că eu nu visez noaptea, deoarece dimineaţa nu îmi aduceam aminte mai nimic! Am un somn profund, acum mă culc, acum mi se pare că mă trezesc... Rareori am frânturi de care îmi aduc aminte de peste noapte, dar de data acesta visul a fost cât se poate de clar! Apoi, de ce Sebi şi nu altcineva, mai ales că pe Sebi nu ştiu dacă l-am mai văzut de 3 luni, deşi pe net ne-am mai întâlnit... Şi nu în ultimul rând, de unde şi până unde acest tip de moarte: trambulină, bazin, apă...
Nu am fost pasionat neapărat de vise şi interpretarea lor, dar mi-aduc aminte o fază din fragedă copilărie. În clasele primare (I-IV) am primit de la doamna învăţătoare o temă pentru a doua zi: să vină fiecare cu o întrebare despre lumea care ne înconjoară, o întrebare la care noi nu găsim răspuns. Fără să mă consult cu nimeni, eu am întrebat-o pe doamna învăţătoare "Cât durează un vis?"... Credeţi-mă că singurul răspuns pe care nu l-a putut oferi la întrebarea mea! Apoi am încercat pe la bibliotecă şi prin cunoscuţi (unchi, mătuşi, părinţi) să aflu mai multe despre vise, dar nu am reuşit şi nici azi nu am găsit răspunsul la acea întrebare. Între timp m-am făcut mare şi chiar nu mă mai interesează subiectul, drept dovadă că nu m-arunc să dau căutare pe Google! :P

Comentarii