Faceți căutări pe acest blog

marți, 15 septembrie 2009

Sunt tablagiu

A trecut febra FIFA, si cea Snake, si ultima, BrickBreaker! Mai nou omor telefonul cu Backgammon, adica table, cum se mai zice pe la noi pe la tara... Stau noaptea pana la 2-3, dar sincer nu stiu de ce, pentru ca oricum nu am adversar. Bat mereu "calculatorul", cred ca o singura data am pierdut, dar cu toate astea dau drumul joc dupa joc! Mai nou, ca sa simt si eu ca am un adversar bun, joc impotriva mea, si simt in acelasi timp ca pierd, asa cum simt ca inving! Stiu, m-am tampit dracului de tot...

Nu stiu de ce m-a luat febra tablelor abia acum, desi stiu sa joc de la trei ani! Nu m-a atras foarte tare niciodata sa joc table, dar nici ignorant nu am fost. Daca m-a invitat cineva sa joc, am acceptat, si nu m-am facut de ras. Cred chiar ca am palmares "all time" pozitiv, dar asta e alta poveste, pentru ca nici adversari foarte impatimiti nu am avut. Mi-aduc aminte ca am prins jocul de la tatal meu, Dumnezeu sa-l ierte, care toata ziua juca in fata blocului. Pe vremea aceea era continuu un campionat de table, stateau barbatii gramada unii peste altii si isi asteptau randul cu orele. Nu prea avea el noroc de zar, dar avea stiinta jocului si era mai mereu la masa, lucru de care eu eram foarte mandru.

Mi-amintesc cu nostalgie de acele vremuri, unele dintre cele mai frumoase din copilaria mea. Nu pentru ca holbam ochii si urechile la aia cum se enervau si injurau atunci cand nu le intra zarul, ci pentru ca era o perioada fara griji, in care ma plimbam cu bicicleta, ma jucam cu prietenii, plecam pe Trivale sau jucam fotbal, iar in pauze ne strangeam pe langa tablagii sa vedem ce mai fac.

Tot de atunci dateaza si dragostea mea pentru Dinamo! Tata avea un prieten bun, Nea Ene, Dumnezeu sa-l ierte si pe el, fost securist de temut, iesit la pensie "pe caz de boala". Asta era un mare dinamovist, tot timpul agitat sa recruteze... Deh, defect profesional. Ca sa-l enerveze pe tata, imi dadea cate o moneda de 3 lei (cine stie, cunoaste...) de fiecare data cand strig ca tin cu Dinamo. Si uite asa, dintr-o joaca, am ajuns fanul "cainilor". Apropo, ca sar de la una la alta, m-a intrebat cineva recent, cat se poate de serios: "- Adi, tu esti caine?". Super-tare!

Revenind la table, eu joc in draci, desi nu stiu ce inseamna punctele pe care mi le da Backgammon-ul cand castig si, sincer, nici nu ma intereseaza. E vorba de placerea jocului, pentru ca nu ma vad insirand coloane de metri intregi de X-uri (marturi) sau linii, asa cum facea tata pe vremea lui.

Niciun comentariu: